Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarifele de interconectare pentru telefonia fixă scad cu 18%

Publicat in Romania Libera, vineri 29 iunie 2012 ·

Tarifele de interconectare percepute de operatorii reţelelor fixe de telefonie vor scădea, la 1 iulie, cu 18%, la 0,67 eurocenţi/minut, potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), relatează Mediafax.

"Aceasta este cea de-a doua etapă de scădere a plafoanelor maxime pentru tarifele de interconectare, în vederea terminării apelurilor în reţelele de telefonie fixă, după cea din martie 2012, când tarifele au scăzut cu 15,5%", se arată într-un comunicat al ANCOM.

Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor, sunt plătite între operatori pentru convorbiri în afara reţelei. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul.

"Tarifele au fost reglementate în urma analizei de piaţă realizate de ANCOM în anul 2011, din care a rezultat că toţi cei 51 de furnizori de servicii de acces la o reţea publică de telefonie fixă activi la acel moment pe piaţa din România deţineau putere semnificativă pe piaţa de gros a terminării apelurilor în propriile reţele", se precizează în comunicat.

În România existau la finele anului trecut 4,69 milioane de posturi telefonice fixe, în creştere cu 4% faţă de anul 2010, şi 4,04 milioane abonaţi.

Potrivit datelor raportate ANCOM de furnizori, piaţa de comunicaţii electronice a înregistrat anul trecut valoarea de 3,5 miliarde euro.

Veniturile obţinute din servicii de terminare a apelurilor de voce de către operatorii de telefonie mobilă din România în perioada analizată au totalizat 470 milioane euro, reprezentând 13,3% din piaţa de comunicaţii electronice.

Operatorii de telefonie fixă au obţinut circa 50 de milioane de euro din aceste servicii, echivalând cu 1,5% din piaţa totală.

Tarifele de interconectare percepute de operatorii reţelelor fixe de telefonie vor scădea, la 1 iulie, cu 18%, la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 4 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 11 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°