Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA: Politicienii au cerut unor inculpati in dosarul de la Halmeu sa pastreze tacerea- surse

Publicat in HotNews, joi 10 martie 2011 ·

Procurorul DNA a sustinut in fata Tribunalului Satu Mare, cu ocazia rejudecarii cererilor de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de doi inculpati in dosarul mitei de la Vama Halmeu, ca "persoane politice le-au cerut unor inculpati sa pastreze tacerea si totul va fi bine", au declarat surse judiciare citate de Mediafax.

Aceleasi surse au precizat ca persoanele care au refuzat sa dea orice fel de declaratii in dosarul Vamii Halmeu sunt fostul sef al Autoritatii Nationale a Vamilor, Radu Traian Marginean (demis in data de 10 februarie de premierul Emil Boc), Eugeniu Petrescu, cel care ar fi facilitat intalnirea intre seful ANV si fostul sef al Vamii Halmeu, Nicoleta Dobrescu.

Pe de alta parte, procurorul DNA a spus in fata instantei ca la dosarul cauzei exista o declaratie din 17 februarie 2011 a inculpatului Ioan Romeo Nitu, potrivit careia un anume "Adrian" din ANAF a facut presiuni asupra sa pentru a pastra tacerea, procurorul precizand ca acel "Adrian" se afla acum in arest, relateaza Mediafax.

Tribunalul Satu Mare a respins, joi, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de Liviu Florian si Ion Savu.

In acest dosar au fost arestati, in februarie, oamenii de afaceri Liviu Florian si Ion Savu si Ioan Romeo Nitu, fost angajat al unui magazin duty-free, iar fostul sef al Vamii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, este cercetata in stare de libertate.

Liviu Florian, omul de afaceri din Cluj acuzat ca a luat 130.000 de euro mita pentru a intermedia angajarea unei persoane in functia de sef al Vamii Halmeu ii raspunde procurorului general spunand ca nu a afirmat vreodata ca a adunat bani pentru un anumit partid sau persoana si si-a afirmat in permanenta nevinovatia. Intr-un comunicat trimis redactiei HotNews.ro, Liviu Florian vorbeste despre un dosar instrumentat politic, il acuza pe procurorul d

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°