“Bună ziua! M-a trimis fiul dumneavoastră să-i daţi nişte bani”, sau “ţi-a trimis nepotul un colet pe care nu l-a plătit” aşa reuşeşte, de mai bine de 6 luni, un grup foarte bine pus la punct să înşele zeci de bătrâni din judeţul Teleorman. Cea mai mare sumă pe care au reuşit hoţii să o fure de la un bătrân a fost de 27.000 lei.
Un nou fenomen de înşelătorie a luat amploare în judeţul Teleorman. Victimele preferate ale hoţilor sunt bătrânii de la ţără. În ultima jumătate de an, cel puţin 43 de bătrâni au fost înşelaţi de mai multe persoane care se dădeau drept prieteni ai rudelor. Infractorii acţionează în grupuri de câte două sau trei persoane, iar în ultimele 6 luni au reuşit să strângă de la bătrânii din satele teleormănene sute de mii de lei.
Hoţii apelează la “coarda sensibilă”
Hoţii află tot ce pot despre victime, inclusiv informaţii personale, pentru a demonstra, la nevoie, că sunt prieteni de încredere ai rudelor. Apoi acţionează. Cea mai folosită metodă este să se dea prieteni cu o rudă apropiată: fiu, frate, nepot care se află în dificultate şi are nevoie de bani.
“Dimineaţă, pe la ora 7 am auzit pe cineva la poată strigând: tataie, tataie. M-am dus la el şi mi-a zis: “m-a trimis ginerele matale să-i dai 35 de milioane. Am mers în casă şi i-am dat omului banii. Până să ies afară după el să-l salut el a plecat. Nu l-am mai văzut”, ne-a declarat Gheorghe Popa de 80 de ani din comuna Furculeşti, una dintre victimele hoţilor.
Metoda “Curierul”
La fel de folosită de tâlhari este şi metoda “Curierul”. Tâlharii le spun bătrânilor că au primit un colet, dar pentru a-l ridica trebuie să plătească o taxă.
“A oprit o Dacie neagră lângă mine. Atunci am auzit o voce care m-a întrebat “cine e Brâncoveanu Petre că mi-a dat fiul lui de la Alexandria un colet”. Am mers acasă cu el, mi-a dat coletul şi mi-a zis că trebuie s