Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, ţara cu un premier pe lună

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 decembrie 2009 ·

Luna şi premierul. Din 28 septembrie până pe 17 decembrie, perioadă intensă de haos politic şi lupte electorale, România a avut în fiecare lună câte un premier. Lucian Croitoru şi-ar putea revendica luna octombrie, Liviu Negoiţă luna noiembrie, ca de astăzi, Emil Boc să-şi reia rolul. Acelaşi Emil Boc, care în octombrie era demis de Parlament. Acum democrat-liberalul are însă şi sprijinul UDMR, care, la începtul toamnei, îl lovise printr-un vot de blam. Confuzia şi dezordinea în care s-a cufundat România politică au început într-o zi concretă: 28 septembrie. La acea dată, premierul Emil Boc, care conducea un Guvern compus din miniştri ai PD-L şi PSD, l-a demis pe Dan Nica, cel care deţinea portofoliul de la Interne. Ministru din partea PSD, Nica atrăsese atenţia că în ţară se preăgătea fraudarea masivă a alegerilor prin turism electoral.

Boc, demis în zi cu ghinion

Considerând că declaraţia este hazardantă pentru un ministru care nu a adus şi probe, Emil Boc a cerut PSD să desemneze un alt nume pentru Interne. Aşa s-a stricat alianţa dintre social-democraţi şi PD-L. Consecinţa a fost imediată: retragerea PSD de la guvernare şi debutul unei lupte crâncene pentru atragerea electoratului pentru alegerile prezidenţiale ce aveau să vină. Emil Boc a rămas premier, dar cu un număr redus de miniştri.

A venit apoi luna octombrie şi o altă zi nefastă: 13 octombrie. În urma unei moţiuni de cenzură, PNL, susţinut de PSD şi UDMR au dărâmat în premieră după 1989 un guvern, cel condus de Emil Boc. Încă de atunci, se întrevedea o nouă alianţă politică parlamentară, între cele trei partide, care, solidare, au demis Executivul, dar au introdus în scenă şi un nume cu autoritate şi competenţă: Klaus Johannis.

Primarul Sibiului a fost propus premier încă de pe 5 octombrie de către liderul liberal Crin Antonescu. Acesta avea să-şi cree

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 42 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 43 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°