Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi ani cu suspendare în cazul „Droguri cu epoleţi“ şi „Droguri la liceu“ din Bistriţa

Publicat in Adevarul, joi 25 august 2011 ·

Primul dosar de trafic de droguri de mare risc, scoase în afara legii în ultima perioadă, a fost soluţionat la Bistriţa. Sentinţa finală în acest caz ar putea deveni practică judiciară în întreaga ţară. Judecătorii bistriţeni au decis pedepse pentru inculpaţii din dosarul „droguri cu epoleţi" şi „droguri la liceu"

Dosarul „Droguri cu epoleţi" este unul dintre cazurile care au şocat întreaga ţară deoarece din grupul de traficanţi prinşi de procurorii DIICOT făceau parte şi trei cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, un poliţist, un jandarm şi un pompier. Gruparea infracţională destructurată de DIICOT în luna septembrie a anului trecut se ocupa cu traficul de „sare de baie", un drog de mare risc trecut pe lista substanţelor interzise abia în ultima perioadă. Judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud au decis cercetarea în arest a patru dintrei cei opt inculpaţi, inclusiv a jandarmului Cristian Obrejan şi a poliţistului Ionel Tomoioagă. Doi ani cu suspendare pentru jandarm şi poliţist CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO cu inculpaţii din dosarul „Droguri la Liceu“

După judecarea procesului pe fond, instanţa bistriţeană a decis în luna mai a acestui an pedepse de doi ani pentru cele două foste cadre MAI şi de câte trei ani pentru ceilalţi doi inculpaţi, toate pedepsele urmând a fi executate cu suspendare. Procurorii DIICOT nu au fost mulţumiţi cu această sentinţă şi au făcut apel la Curtea de Apel Cluj, prima înfăţişare fiind programată pentru data de 18 octombrie. „Nu am fost mulţumiţi de sentinţă, de aceea am făcut apel. Dar având în vedere faptul că nu există în România o practică judiciară pentru astfel de cazuri de trafic de droguri de mare risc. Dosarul instrumentat de noi este unul dintre primele din ţară aşa că suntem pregătiţi să mergem până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru a primi o sentinţă definitivă. Nici Cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 32 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 47 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 51 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 22 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°