Nu trece o zi în care «şobolanii» pe care-i credeam ascunşi în fundul vizuinii să nu iasă, neînfricaţi, la lumină.

Să-ţi păstrezi bunul- simţ în vremuri agitate ca acelea pe care le trăim, indiferent cu cine ai ţine în confruntarea politică pe viaţă şi pe moarte ce a pus stăpânire pe întreaga ţărişoară şi chiar pe Europa, mi se pare chiar mai greu decât să fii, pur şi simplu, neutru. Ce înseamnă, de fapt, să fii neutru? Să le dai dreptate tuturor, precum rabinica noastră Curte Constituţională, care înclină balanţa când într-o parte, când în cealaltă? Căci, vorba lui Dandanache, trebuie să fii „cu toate partidele, ca rumânul imparţial". Sau, dimpotrivă, să nu fii de acord cu nimeni, conform principiului că toţi sunt „o apă şi-un pământ" ori, ca să cităm din clasicii prezentului, „aceeaşi mizerie"?

Nu există reproş mai apăsat adus comentatorului român, dinspre politicieni de toate culorile, dar şi dinspre publicul împărţit acum în două tabere ireconciliabile, decât acela că nu dă dovadă de obiectivitate. Dacă spui că suspendarea lui Traian Băsescu s-a desfăşurat, dincolo de motivele sale discutabile, aidoma unui „blitz-krieg" în care şenilele tancurilor USL calcă peste orice lege, normă şi regulă democratică, eşti privit automat ca „pro-băsist". Dacă, însă, îţi exprimi dubiile în legătură cu sinceritatea sau onestitatea unor susţinători controversaţi ai preşedintelui suspendat, de la Falcă la Udrea şi de la Pinalti la Videanu, înseamnă neapărat că gândeşti ca un „uslaş".

Ideea de bază a celor convinşi că singurul adevăr este adevărul lor sună mai degrabă leninist decât maniheist. Nu ne îndoim, par a spune dânşii, că nu suntem perfecţi, dar asta nu mai contează în momentul crucial în care ne aflăm. Aşa că, se ştie, „cine nu e cu noi, e împotriva noastră"! De aici, tipul de categorisire a celor care-şi dau cu părerea şi critică fie puterea, fie opo