Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BAC 2013. Audierea celor 100 de elevi de la Liceul Bolintineanu, ANULATĂ. Elevii vor primi citaţie de la procurori pentru săptămâna viitoare

Publicat in Gandul, vineri 5 iulie 2013 · ·

Aproape 100 de elevi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Bucureşti, precum şi părinţii acestora vor fi audiaţi în cursul zilei de astăzi la Poliţia Capitalei în scandalul fraudării la bacalaureat, izbucnit luni, odată cu susţinerea primei probe scrise, cea de limba română.

Potrivit reperezentanţilor Poliţiei, există aproape 100 de mandate de aducere pe numele elevilor care vor fi duşi la audieri la sediile DGA şi Poliţiei capitalei. "Colegii mei au discutat cu fiecare copil în parte. Unii au fost lăsaţi să plece, dar vor fi audiaţi ulterior", au declarat aceştia.

La liceu au fost adus două autocare pentru a-i duce pe elevi la audieri. Părinţii au făcut cordon pentru a împiedica autocarelesă plece. Ei se împing cu forţele de ordine.

UPDATE 13:14 După ieşirea premierului Victor Ponta care a susţinut că nu există mandate de aducere şi a cerut ca elevii să fie citaţi, procurorul de caz a decis să anuleze operaţiunea de audiere de astăzi, urmând să-i cheme pe elevi la audieri la începutul săptămânii viitoare după citarea prealabilă.

UPDATE 12:31 La liceu este prezent şi negociatorul Poliţiei Capitalei.

UPDATE 12:15 Mai mulţi părinţi se împing cu poliţiştii. Unii dintre ei au fost ridicaţi de forţele de ordine

UPDATE 12:07 Părinţii nemulţumiţi sunt la poarta liceului şi se ceartă cu forţele de ordine. Ei susţin că vor bloca microbuzul pregătit pentru a-i prelua pe elevi şi a-i duce la audieri.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorii efectuează cercetări la liceu.

"Verificările vizează ridicarea unor înscrisuri şi obiecte relevante, fără perturbarea probei desfăşurate în ziua curentă. În principiu, nu sunt vizate sălile de examen şi nu vor fi efectuate percheziţii asupra elevilor sau profesorilor.De asemenea, având în vedere faptul că probele examenului de baca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 23 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°