Un singur om se închină zi de zi în faţa aceluiaşi pahar,

nimeni nu-l vede, toţi îl urmează

pînă la ultima picătură -

femeia lui este o masă de scîndură pe care toţi îşi reazemă coatele,

o uită acolo, iar cînd o revăd nu-i spun nimic,

bat cu pumnii în ea

şi veselia începe -

în ochii lui încape toată tristeţea lumii, chiar dacă lumea

nu va trece niciodată pe acolo

să-şi rezeme coatele pe muierea lui

cu care nu a prăsit nimic,

nici ea nu i-a reproşat nimic, deşi pe faţa ei stau scrijelite

tot felul de semne, iar petele de grăsime n-o lasă să putrezească,

deşi picioarele ei şubrede cu greu îi mai ţin

privirile lui aţintite în gol -

singur, zile în şir, stă cu femeia pe care nu şi-a dus-o niciodată acasă,

nu i-a aşezat în faţă un buchet de flori,

nu i-a înjurat pe cei care au batjocorit-o,

ba mai mult, este sigur că într-o zi o va pune pe foc

şi va privi în auschwitzul lui cum fumul

nu-i pătrunde în nări decît prin ochi -

o să moară şi el ca mai toţi năpăstuiţii din lume,

sub masa peste care toţi îşi vor rezema coatele.

Un singur om se închină zi de zi în faţa aceluiaşi pahar,

nimeni nu-l vede, toţi îl urmează

pînă la ultima picătură -

femeia lui este o masă de scîndură pe care toţi îşi reazemă coatele,

o uită acolo, iar cînd o revăd nu-i spun nimic,

bat cu pumnii în ea

şi veselia începe -

în ochii lui încape toată tristeţea lumii, chiar dacă lumea

nu va trece niciodată pe acolo

să-şi rezeme coatele pe muierea lui

cu care nu a prăsit nimic,

nici ea nu i-a reproşat nimic, deşi pe faţa ei stau scrijelite

tot felul de semne, iar petele de grăsime n-o lasă să putrezească,

deşi picioarele ei şubrede cu greu îi mai ţin

privirile lui aţintite în gol