Cea mai dificilă postură în care îl putea pune pe Băsescu era aceea de a-l ignora Ce a câştigat Traian Băsescu din demisia lui Tudor Chiuariu? Ce a câştigat acesta din urmă din lupta Cea mai dificilă postură în care îl putea pune pe Băsescu era aceea de a-l ignora
Ce a câştigat Traian Băsescu din demisia lui Tudor Chiuariu? Ce a câştigat acesta din urmă din lupta politică dusă cu preşedintele şi Monica Macovei? Dar justiţia, a cărei reformă au fredonat-o cu orice prilej, de trei ani încoace, şi Băsescu, şi Macovei, şi Chiuariu?
"Nimic" - este răspunsul la toate cele trei întrebări. Nimeni nu a câştigat nimic, iar mama domnului Chiuariu - pe care el însuşi a invocat-o într-o scrisoare adresată şefului statului - este posibil să nu mai înţeleagă mare lucru din ce se întâmplă.
Dacă fiul ei nu este "mafiot", aşa cum l-a acuzat preşedintele Băsescu, atunci de ce a demisionat? Dacă premierul Tăriceanu îl consideră "curat" şi capabil să exercite funcţia de ministru, de ce nu l-a convins să renunţe la a-şi face "sepuku" politic, invocând simţul onoarei în antiteză cu "mascarada" regizată de Băsescu?
Iată o altă serie de întrebări la care se poate răspunde complicat şi politicianist sau într-un mod simplu şi de bun-simţ. Domnul Tudor Chiuariu nu a reuşit să convingă pe nimeni că îşi merită postul. Nici măcar pe şeful său pe linie guvernamentală şi de partid, domnul Tăriceanu.
Nominalizarea sa la conducerea unui minister atât de important a fost cauzată de lipsa soluţiilor de moment. Domnul Băsescu, mai "rodat" într-ale politicii, a mirosit imediat vulnerabilităţile tânărului liberal şi contextul defavorabil în care acesta a ajuns ministru plin.
În plus, ghinionul lui Tudor Chiuariu este că a nimerit taman pe funcţia ocupată de febleţea preşedintelui, doamna Monica Macovei. Din acest punct de vedere, cam oricine i-ar fi luat locul fos