Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uioreanu: Unii sau chiar toţi iniţiatorii proiectului privind primarii şi şefii de CJ se vor retrage

Publicat in Romania Libera, vineri 27 septembrie 2013 ·

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu (PNL), nu este de acord cu iniţiativa unor parlamentari liberali de modificare a legii administraţiei publice locale şi spune că o parte dintre aceştia sau chiar toţi se vor retrage din calitatea de iniţiatori ai proiectului, transmite Mediafax.

Horea Uioreanu, preşedinte interimar al PNL Cluj, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că propunerea parlamentarilor PNL nu a avut girul conducerii centrale a partidului şi nici nu a fost discutată în grupurile parlamentare.

"Nu sunt de acord cu alegerea preşedinţilor de consilii judeţene indirect, de către consilieri. Preşedinte de CJ trebuie ales ca şi până acum, prin vot direct de către cetăţeni. Respingem iniţiativa. De altfel, o parte dintre parlamentari sau chiar toţi se vor retrage din proiect. Iniţiativa nu a fost discutată nici în Biroul Politic Central al PNL, nici în grupurile parlamentare", a spus Uioreanu.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că legea care vizează modificarea sistemului de alegere a primarilor şi a şefilor CJ a fost discutată la nivelul PNL, însă nu s-a ajuns la un acord comun pentru asumarea proiectului.

"Legat de legea privind alegerile locale au fost discuţii ample în grupurile parlamentare ale PNL şi în şedinţa de BPN. S-a ajuns la concluzia că trebuie să continue dezbaterea chiar în interiorul PNL, dinspre administraţia locală venind o serie de amendamente. Este o iniţiativă a parlamentarilor liberali, la începutul traseului legislativ şi în mod categoric vor veni şi avizele şi punctul de vedere al Guvernului, iar în comisii sigur vor exista modificări în aşa fel încât atunci când vom avea o formă rezultată din dezbatere să putem să ne exprimăm politic dacă o susţinem sau nu. Tocmai întâlnindu-ne la nivelul USL până atunci şi alianţa va putea avea un punct de vedere", a mai sp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 50 minute
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Nebunie la Roma: Novak Djokovic a fost LOVIT cu o sticlă în cap. VIDEO

Gandul acum 7 ore
Novak Djokovic, liderul mondial din tenisul masculin, a fost lovit puternic în cap vineri seara, la Roma, de un recipient aruncat din tribună. Sârbul se oprise să ofere autografe după victoria din meciul cu francezul Moutet. Nebunie la Roma: Novak D

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°