De 1 Mai, auzi peste tot că „românii ştiu să se distreze“. Îţi repetă obsesiv asta televiziunile şi radiourile, te convingi tu însuţi dacă ieşi pe undeva, prin natură.
Sărbătoarea oamenilor muncii scoate la lumină trei categorii de români fericiţi: burtoşii de grătar, geluiţii de cluburi şi famelicii cu probleme de echilibru din Vama Veche. Cu toţii ştiu, desigur, să se distreze.
Pentru prima categorie, fericirea supremă e oferită de grătar, în jurul acestuia gravitează tot ce-i mai bun în viaţă: fleica, mititelul şi berica. Grătarul nu e un simplu instrument de gătit, ci reprezintă însăşi ideea bunăstării, e ceva dotat cu o aură cu totul specială, e un obiect de cult. Oamenii trăiesc pentru momentele de graţie în care se întâlnesc cu grătarul şi se împărtăşesc cu trupul care sfârâie pe el, în cântările sfântului Florin Salam. Tipul emblematic pentru această categorie este bărbatul între două vârste, burtos şi transpirat. Dacă are şi păr abundent pe spinare înseamnă că e chiar un exemplar reuşit. Îi place să stea la bustul gol, iar burta impozantă e purtată cu mândrie, ca pe un trofeu. Este burta de prestigiu şi dovedeşte că posesorul ei a fost de multe ori fericit în viaţă.
Aşa cum cei din categoria grătaragiilor şi-au lucrat cu sârg burta, cei din categoria clubbing au muncit la creşterea bicepsului, a tricepsului şi a pectoralului. Spre deosebire de ceilalţi însă, la ei părul de pe corp nu este apreciat, ci epilat. Cel de pe cap este geluit din belşug. Sunt şi ei mândri să-şi arate lumii umflăturile, aşa că se îmbracă numai în tricouri care stau să pocnească pe ei. Se deplasează cu maşini puternice germane second hand sau cu maşini puternice germane noi, cumpărate cu banii făcuţi din traficarea celor second hand. Le place foarte mult să se dea în spectacol, să transpire pe digeială, iar raiul pentru ei e compus din scene hot cu animatoarele care