Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecuadorul consideră încheiat incidentul cu Marea Britanie referitor la Julian Assange. "A fost o eroare gravă din partea diplomaţiei britanice să spună că vor intra în ambasada noastră"

Publicat in Gandul, duminică 26 august 2012 ·

"Noi considerăm că nefericitul incident este încheiat. A fost o eroare gravă din partea diplomaţiei britanice să spună că (britanicii) vor intra în (incinta) ambasadei noastre", a declarat şeful statului ecuadorian.

"Este un lucru bun că Marea Britanie a renunţat la ameninţare. Noi vom proceda ca şi cum nu am fi primit niciodată vreo ameninţare. De-acum înainte trebuie căutată o soluţie comună, pe calea dialogului, în cazul lui Julian Assange", a adăugat Correa.

"Este un lucru bun să reluăm calea diplomatică a negocierilor (...) şi să căutăm o soluţie comună, fără să abdicăm vreun moment de la principiile noastre, fără să negociem vreodată drepturile omului în cazul unei persoane", a continuat preşedintele.

Correa a adăugat că o soluţie implică fie un transfer al lui Julian Assange în Suedia, cu condiţia ca acesta să nu fie extrădat către o ţară terţă, fie acordarea de către Marea Britanie a unui permis de liberă trecere pentru ca fondatorul WikiLeaks să poată părăsi ambasada ecuadoriană de la Londra şi să meargă unde doreşte.

La 16 august, Ecuadorul i-a acordat azil politic fondatorului australian al site-ului specializat în publicarea de informaţii WikiLeaks Julian Assange, în vârstă de 41 de ani, care încearcă să scape de o extrădare în Suedia, unde este acuzat de viol şi agresiune sexuală.

Assange afirmă că se teme că va fi transferat în Statele Unite pentru a răspunde unor acuzaţii de spionaj, în urma divulgării de către site-ul său a peste 250.000 de telegrame diplomatice, ceea ce i-ar putea aduce o condamnare la moarte.

Însă Marea Britanie refuză să îl lase să părăsească teritoriul britanic.

Preşedintele ecuadorian şi-a exprimat satisfacţia faţă de "retractarea" Londrei, într-o notă diplomatică, în care Marea Britanie anunţă, potrivit acestuia, că "nu s-a gândit niciodată să pătrundă în ambasada (ecuadoriană), că

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°