Consilierul prezidenţial pe probleme juridice, Ştefan Deaconu, a fost întrebat, astăzi, dacă preşedintele Băsescu se va supune unei decizii a Curţii care ar spune că premierul Victor Ponta este cel care trebuie să meargă la Bruxelles, el răspunzând că, "dacă asta e decizia, trebuie respectată", informează Mediafax.
Deaconu, care a fost prezent la Curtea Constituţională, a arătat că a susţinut în faţa judecătorilor Curţii punctul de vedere transmis atunci când s-a făcut solicitarea de a soluţiona acest conflict juridic de natură constituţională.
"După părerea noastră, până acum nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte legislaţia. Avem aceeaşi Constituţie, avem aceleaşi legi în baza cărora preşedintele României a participat la Consiliul European. Prin urmare, nu vedem de ce dintr-o dată şeful delegaţiei României la Consilul European să fie primul-ministru şi nu preşedintele, mai ales că, din punct de vedre constituţional, Uniunea Europeană este o uniune de state. La Consiliul European participă reprezentanţii statelor, iar aşa cum prevede Constituţia României în momentul de faţă, preşedintele României reprezintă statul român", a spus Deaconu.
El a precizat că sesizarea transmisă Curţii de către Administraţia Prezidenţială are ataşate mai multe documente, inclusiv schimbul de scrisori care a existat între Administraţia Prezidenţială şi Guvern.
Deaconu a mai precizat, răspunzând unei întrebări, că declaraţia Parlamenului privind reprezentarea României la Bruxelles este o declaraţie politică, care nu produce niciun fel de efect juridic, nici faţă de preşedintele României, dar nici faţă de primul-ministru.
Premierul Victor Ponta a fost prezent, miercuri dimineaţă, la Curtea Constituţională. Întrevederea dintre premierul Victor Ponta şi judecătorii Curţii Constituţionale a durat aproximativ o oră şi jumătate.
La întrevederea cu judecători