Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL LIGA I-a: În sfârşit, Steaua se întoarce în Ghencea!

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 17 martie 2012 ·

În deschiderea rundei 21, care a avut loc ieri, s-au disputat primele două partide, pentru ca astăzi şi mâine să aibă loc alte şase meciuri interesante. Unele au implicare în zona periculoasă a retrogradării, dar sunt şi partide cu implicaţii în zona Euro. În derbyul inter-sibian,Voinţa vrea să rămână pe mai departe neînvinsă, numai că medieşenii se află în mare criză de puncte şi nu se vor lăsa cu una cu două. „Ceferiştii” clujeni vor să treacă la pozitiv palmaresul lor cu gorjenii de la Pandurii. Universitarii clujeni vor o primă victorie la Ploieşti în întâlnirile cu Petrolul. În ultimul meci al zilei, studenţii din Regie vor o a treia victorie consecutivă în disputa cu Dinamo, care nu-l va avea în tribună pe marele lor susţinător Cristi Borcea, dar câinii nu concep să facă un nou pas gresit după cel din Gorj. În primul joc de mâine, pe Silviu Ploieşteanu, stegarii vor victoria în compania campioanei Oţelul, aşa cum a făcut-o şi în sezonul precedent. După opt luni de absenţă din Ghencea, se pare că Gigi Becali a ajuns la sentimente mai bune şi a bătut palma cu mai marii din MApN şi meciul cu Astra se va disputa pe acest teren, aspect asteptat de toţi fanii.

Astăzi 17 martie

Meci cu scântei, aşa ca între concitadine

Voinţa Sibiu ( 13)-Gaz Metan Mediaş (12) (15:00- Digi Sport 1)

1 0 0 1 0-3

O singură partidă oficială au disputat cele două combatante, meciul din turul campionatului, pe 22 august 2011,când la Mediaş, Gaz Metan a învins cu 3-0. Cele două echipe sunt vecine de clasament, la trei si respectiv 4 puncte diferentă, de zona minată a retrogradării.

Gorjenilor le place

pe Someş

CFR 1907 Cluj (2) - Pandurii Tg. Jiu (7) (17:00-Antena 1)

13 6 1 6 14-14.

La Cluj 6 3 1 2 7-6

În confruntările directe dintre „ceferistii” clujeni şi gorjeni, palmaresul este unul echilibrat. Prima partidă

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bucureşti – Bărbat de 46 de ani, mort după ce a fost lovit cu bâte în cap de doi tineri

News.ro acum 31 minute
Un bărbat de 46 de ani a murit, marţi seară, după ce a fost agresat de doi tineri, pe un bulevard din Sectorul 6. Ar fi fost lovit în cap cu bâte. ”La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti -

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 5 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 2 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 2 ore
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Ucraina: Cel puţin 20 de răniţi după ce Rusia a lovit zone rezidenţiale din oraşul Harkov

HotNews acum 44 minute
Rusia a efectuat marţi o serie de lovituri aeriene asupra unor zone rezidenţiale din oraşul Harkov, din nord-estul Ucrainei, al doilea ca mărime al ţării, cel puţin 20 de persoane fiind rănite, potrivit autorităţilor locale. Război în Ucraina: Zonă

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Jurnalistul PRO TV, condamnat la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi

Ziare.com acum 25 minute
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi de Judecătoria Târgovişte. Decizia nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 5 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

12°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
mie.

11°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°