Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Nu am o soluţie pentru înapoierea banilor pensionarilor; o vom găsi, cu Guvernul Ponta

Publicat in Romania Libera, duminică 6 mai 2012 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că înapoierea către pensionari a banilor reţinuţi pentru contribuţia la sănătate, conform deciziei Curţii Constituţionale, reprezintă o problemă pentru care nu are o soluţie, însă va trebui găsită în urma discuţiilor cu Guvernul Ponta, potrivit Mediafax.

"Unde apare o altă problemă? Problema apare prin ultimele hotărâri ale Curţii Constituţionale cu privire la pensii şi aici va trebui să găsim o soluţie. Eu nu am încă, dar este clar că, dacă vom lua decizia să facem ceva şi va trebui să facem, Guvernul va trebui să facă, voi avea discuţii şi cu ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, şi cu premierul desemnat, Victor Ponta, cum să găsim o soluţie în care, pe de o parte, să rezolvăm obligaţia politică asumată", a spus preşedintele, în declaraţia de la Palatul Cotroceni, după ce a arătat că majorarea salariilor bugetarilor se va putea face de către Guvern la jumătatea acestui an prin mărirea deficitului bugetar pe 2012 de la 1,9% pe cash la 2,2-2,3%.

El a arătat că acest angajament faţă de pensionari nu poate fi ocolit prin faptul că s-a schimbat guvernarea.

"Este adevărat, nu era guvernul dumnealor, dar asta nu înseamnă că România se rupe numai pentru că se schimbă guvernele şi angajamentele nu se mai respectă doar pentru că se schimbă guvernele. Însă trebuie să găsim o soluţie şi legală şi financiară şi pentru problema generată de decizia Curţii Constituţionale", a mai spus preşedintele. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că înapoierea către pensionari a banilor reţinuţi pentru contribuţia la sănătate, conform deciziei Curţii Constituţionale, reprezintă o problemă pentru care nu are o soluţie, însă va trebui găsită în urma discuţiilor cu Guvernul Ponta, potrivit Mediafax.

"Unde apare o altă problemă? Problema apare prin ultimele hotărâri ale Curţii Constituţionale cu privire la pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum 14 minute
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 10 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°