Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidului Poporului Dan Diaconescu se pregăteşte de alegerile din 2012

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 7 mai 2011 ·

Partidul Poporului Dan Diaconescu, filiala Constanţa, se mândreşte cu rezultatele pe care le-a obţinut candidatul susţinut pentru primăria localităţii Bărăganu, Ion Vasilache. „Rezultatele alegerilor au fost mulţumitoare pentru noi, având în vedere faptul că am încheiat această competiţie pe poziţia a doua, cu 17%, înaintea altor partide cu o mai mare experienţă politică decât noi. De altfel, am fost lăudaţi de Dan Diaconescu, care ne-a transmis că suntem una dintre cele mai puternice filiale din ţară. Mai mult, ne-au sunat şi preşedinţii celorlalte partide şi ne-au felicitat pentru aceste rezultate", a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă Gheorghe Slabu, preşedintele organizaţiei judeţene a PPDD. Imediat după alegeri, candidatul independent Ion Vasilache s-a înscris în PPDD şi şi-a exprimat intenţia de a candida la Primăria Bărăganu la alegerile locale din 2012 din partea partidului. De altfel, conducerea PPDD promite şi un candidat puternic pentru Primăria municipiului Constanţa. „În ultimul timp, tot mai multe personalităţi din alte partide şi-au exprimat dorinţa de a adera la noi. Şi unii au funcţii de conducere importante în alte partide. De aceea, credem că vom avea un candidat puternic şi important la Primăria municipiului Constanţa", a mai spus Gheorghe Slabu. La rândul său, secretarul general al PPDD, Ion Radu, a ţinut să anunţe că prim-vicepreşedintele PPDD, filiala Mangalia, Constantin Filimon, va candida, în anul 2012, pentru fotoliul de primar al municipiului Mangalia. Constantin Filimon este consilier local şi până de curând membru al UFD (Uniunea Forţelor Populare) la Mangalia. „La alegerile locale din 2012, sperăm să obţinem rezultate cât mai bune, chiar dacă suntem la început de drum ca formaţiune politică", a mai spus Gheorghe Slabu. La ora actuală, la Constanţa, partidul lui Dan Diaconescu numără peste 5.000 de membrii

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 3 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°