Atmosfera de lucru din companie, o colaborare bună cu şeful direct, provocările jobului şi siguranţa locului de muncă sunt primele lucruri la care se uită tinerii aflaţi în căutarea unui serviciu. Sursa: RINGIER
Salariul este şi el important, dar se află pe locul cinci în preferinţele tinerilor, arată un studiu al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) realizat în colaborare cu Târgul de Cariere.
Aproape două treimi dinre participanţii la studiu au declarat că locul de muncă deţinut în acel moment corespunde pregătirii lor de bază, însă doar 38% dintre aceştia se declarau mulţumiţi de locul de muncă. Un procent de 85% au declarat că vor să îşi schimbe jobul în cel mult doi ani.
Majoritatea bucureştenilor (91%) apelează la site-urile de recrutare când sunt în căutarea unui nou loc de muncă, urmate de târgurile de cariere. Pe locul trei în topul surselor de informare privind oportunităţile de joburi sunt ziarele şi revistele (58%).
IRES, în colaborare cu Târgul de Cariere, a realizat în primăvara anului 2013 o cercetare de piaţă în 12 centre universitare şi de afaceri din ţară, pentru a afla aşteptările românilor de la piaţa muncii şi de la angajatori, precum şi planuri lor în carieră. În Bucureşti, studiul a fost realizat în cadrul evenimentului eJobs Expo, prin chestionarea a 400 de tineri cu vârste între 20 şi 30 de ani, cu studii superioare absolvite sau în curs, majoritatea cu experienţă de muncă.
Târgul de Cariere Bucureşti va avea loc în 22 şi 23 noiembrie la World Trade Center, iar înscrierile pentru companii rămân deschise până în 19 noiembrie. Printre companiile care şi-au anunţat deja participarea la eveniment se numără Unicredit Business Integrated Solutions, Alten, APT, Genpact, Misys, Terapia Ranbaxy, Xerox, Piraeus Bank, Grawe, Wipro Technologies, ING şi Route 66. 'Oferta evenimentului cuprinde 2.000 de locuri d