Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Viitorii fotbalişti fac antrenamente printre cioburi şi scoici

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iunie 2009 ·

La Splendid Beach din staţiunea Eforie Sud, nisipul este plin de obiecte tăioase, iar copiii nu mai au voie să se descalţe. Antrenorii au făcut curat acum şi au grijă pentru ca micuţii să nu se rănească. Daniel Hagianu este antrenor la HM Juniori Câmpina şi vine în fiecare vară în cantonament la mare. De fiecare dată, aceeaşi staţiune, Eforie Sud unde este cel de-al şaptelea an când ajunge aici. Plajele arată, în opinia sa, din ce în ce mai rău şi chiar dacă nu mai ştie cine le administrează, nu crede că sunt normale condiţiile din ce în ce mai proaste.

S-a arătat indignat după ce câţiva dintre cei 40 de copii cu care a venit în cantonament s-au rănit la picioare în cioburile, scoicile şi chiar bucăţile de lemn care aveau cuie ruginite. Imediat le-a interzis micuţilor fotbalişti să mai alerge desculţi şi s-au apucat cu toţii să facă ordine pe plajă.

„Avem program de alergare pe plajă şi anul acesta este foarte mizerabil şi este păcat. Şi alţi turişti s-au plâns şi am vrut să tragem un semnal de alarmă“, spune antrenorul. Mai bine arăta plaja acum 20 de ani pe când venea tatăl meu la antrenamente, spune Daniel Hagianu. Din lot fac parte copii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani şi câţiva dintre ei au arătat ce au păţit, dar din fericire rănile nu sunt grave întrucât se află în grija celor mari.

Amendă incertă

Neregulile au ajuns până la urechile celor de la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral Constanţa care au trimis o echipă la faţa locului, dar ca de fiecare dată, situaţia este tratată cu dezinteres. O dovadă stă şi faptul că pe ţărm, mormanele de alge au început să se înalţe, iar inspectorii au găsit doar câteva mici nereguli.

Purtătorul de cuvânt Cătălin Anton a spus că operatorul de plajă va fi amendat cu până la 20.000 de lei, dar nu a fost în măsură să spună şi cărui agent economic i se va ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 40 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 48 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°