Un fum negricios şi un miros dezgustător îţi invadează fiinţa. De departe îţi dai seama că te apropii de un iad al gunoaielor, un iad populat de oameni care nu au de ispăşit decât păcatul unei vieţi în care sărăcia cruntă îi urmăreşte de ani de zile. Zeci de oameni şi câini îşi împart prada. Fiecare se zbate să supravieţuiască.
Viaţa celor care trăiesc din gunoaie este un chin zilnic, căruia nu i se pot împotrivi. Oamenii spun că asta e unica modalitate de a face rost de bani. Bătrâni şi tineri, cei din Jieţe - cum se numeşte mica aşezare a celor care au ca unică sursă de venit colectarea peturilor-se trezesc dis-de-dimineaţă şi merg resemnaţi spre groapa de gunoi. Un kilogram de peturi se vinde cu patru mii de lei vechi. O nimica toată.
Încă de la ieşirea din locuinţele lor sărăcăcioase, oamenii simt mirosul zilei ce abia îşi arată chipul. „De când este căldura asta, umblatul prin gunoaie a devenit cu adevărat un chin. Mirosul se simte mai aprig decât înainte, ne legăm o basma peste gură, peste nas, dar degeaba. Avem o viaţă de mizerie. Că doar trăim din mizerie! Ce să facem, nimeni nu ne angajează. Avem copii şi familie, iar banii trebuie făcuţi cumva“, a povestit, abia ridicându-şi ochii din pământ, tanti Margareta. Ca ea sunt alte câteva zeci de persoane: unii locuiesc în Jieţe, alţii vin din celălalt capăt al oraşului să adune sticlele de plastic.
„Noaptea se simte cel mai rău mirosul“
Paraschiva are 31 de ani şi trăieşte în Jieţe de mai bine de şase ani. Locuinţa familiei sale se află la doar câteva sute de metri de groapa de gunoi a municipiului Târgu Jiu. „Noaptea se simte cel mai rău mirosul de la groapă. Degeaba închidem geamurile, că aproape în fiecare noapte simţim fumul înecăcios şi mirosul acru ne chinuie. De parcă nu ar fi destul de rău, îs atâtea muşte în cameră, zumzăie şi pişcă. Mi-e frică să nu se îmbolnăveas
