Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul LEU/EURO a atins CEL MAI RIDICAT NIVEL din ultimele cinci săptămâni

Publicat in Gandul, joi 20 septembrie 2012 ·

Cursul a rămas aproape de 4,51 lei/euro până la jumătatea sesiunii, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă în creştere cu 0,55 bani, la 4,5092 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni, informează Mediafax.

O rata de schimb superioară, 4,5186 lei/euro, a fost anunţată de banca centrală la 14 august. În sesiunea de miercuri cursul s-a plasat la 4,5037 lei/euro.

Pentru moneda americană, referinţa BNR a crescut cu 2,39 bani, de la 3,4604 lei/dolar la 3,4843 lei/dolar. În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a urcat de la 3,7253 lei/franc la 3,7322 lei/franc.

La deschidere, cotaţiile se plasau la 4,5035 - 4,5065 lei/euro, iar primele transferuri au urcat brusc rata de schimb aproape de 4,51 lei/euro.

Potrivit dealerilor, jucătorii au încercat de mai multe ori să ridice cursul peste 4,51 lei/euro, însă în piaţă apăreau ordine de vânzare de valută care întorceau rata de schimb sub acest nivel.

Valutele din regiune şi-au temperat uşor pierderile de dimineaţă, însă sentimentul rămâne negativ pe pieţele financiare, din cauza pesimismului generat de un raport care a indicat încetinirea industriei manufacturiere din China pentru cea de-a 11-a lună consecutiv.

Dobânzile practicate joi de bănci pentru depozitele cu scadenţa la o zi au continuat să coboare, ajungând la 1,18-1,68%, pe fondul surplusului de lichiditate, întrucât se apropie sfârşitul perioadei de rezervă. În acelaşi timp, randamentele cu scadenţa la o săptămână au urcat de la 3,96 - 4,46% la 4,82 - 5,32% pe an.

Cursul a rămas aproape de 4,51 lei/euro până la jumătatea sesiunii, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă în creştere cu 0,55 bani, la 4,5092 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni, informează Mediafax.

O rata de schimb superioară, 4,51

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 28 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 43 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 24 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 48 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°