Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) consideră că prin votarea proiectului legii micii reforme în justiţie deputaţii ar urma să facă ”un major rabat” de la menirea lor de a elabora acte normative.
”Votând un astfel de act normativ, parlamentarii ar urma să facă un major rabat asupra menirii lor de a elabora acte normative simple, clare, logice şi coerente, care să poată fi aplicate cu eficienţă. AMR a comunicat tuturor parlamentarilor o mapă care cuprinde întreaga documentaţie necesară pentru a dovedi aberaţiile actului normative propus de Guvern”, se arată într-un comunicat transmis miercuri Agerpres, semnat de preşedintele AMR, Mona Pivniceru.
Asociaţia precizează că s-a încercat, pe această cale, să se aducă la cunoştinţa Parlamentului poziţia profesioniştilor din justiţie, pentru ca în felul acesta să poată fi suplinită lipsa consultării lor asupra actului normative pe care, până în cele din urmă, ei sunt obligaţi să îl pună în aplicare.
Sursa citată mai menţionează că dezbaterea publică organizată marţi de AMR pe tema proiectului de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor a demonstrat că, în realitate, nici justiţiabilii şi nici magistraţii nu pot fi beneficiarii unor prevederi ”care ori nu aduc nimic nou, ori nu pot fi aplicate”.
”Sperăm ca demersul AMR să fie în măsură a determina parlamentarii Camerei Deputaţilor - cameră decizională - să reflecte cu mai multă atenţie asupra proiectului actului normativ, de aşa manieră încât să facă dovada clară că Parlamentul României nu reprezintă o anexă a Guvernului. Un nou act normativ iniţiat de Ministerul Justiţiei, ca reprezentant al puterii executive, creează în rândul justiţiabililor impresia falsă a interesului pentru accelerarea proceselor judiciare”, menţionează AMR.
Acelaşi act normativ urmăreşte, în opinia Asociaţiei, să inducă