La Expoziţia Mondială de la Shanghai, sub brandul generic "Wines of Romania", în cadrul acţiunilor de promovare a exportului, a fost inaugurată o expoziţie de vinuri româneşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Expozanţii au la dispoziţie un spaţiu generos de prezentare în cadrul pavilionului naţional, unde are loc şi o degustare promoţională de vinuri. Pentru a marca industria viticolă românească, sunt expuse vinuri reprezentative, intenţia exportatorilor români fiind aceea de a-şi dinamiza prezenţa, pe o piaţă în plină dezvoltare. Consumatorii chinezi găsesc deja în magazine şi restaurante mărci româneşti de excelenţă, aparţinând companiilor Casa de Vinuri Huşi, Halewood, Murfatlar România, Vinexport România şi altele.
F. A. La Expoziţia Mondială de la Shanghai, sub brandul generic "Wines of Romania", în cadrul acţiunilor de promovare a exportului, a fost inaugurată o expoziţie de vinuri româneşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

F. A.