Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa încearcă să-şi revină, dar nu are susţinere din partea investitorilor

Publicat in Ziarul Financiar, luni 6 decembrie 2010 ·

Alin Brendea, director de opera­ţiuni la firma de brokeraj Prime Tran­sac­tion, crede că în ultimele şase luni imaginea României în plan econo­mic a creat un baraj în faţa oricărei intenţii de investiţie semnificativă pe piata bursieră locală, chiar în contextul creşterilor înregistrate de bursele mature.

"Ca atare piaţa a rămas lipsită de motorul principal care oferea vola­tilitate. Speculatorii autohtoni au găsit astfel piaţa internă din ce în ce mai neatractivă. În plus cash-flow-ul negativ pe care mulţi dintre investitori îl au în ultimul an împreună cu o ofertă din ce în ce mai diversificată de tranzacţionare pe pieţele străine au determinat o şi mai slabă prezenţă a investitorilor autohtoni pe piaţă", a adăugat brokerul.

El crede că piaţa va reveni din letargie abia anul viitor, după listarea Fondului Proprietatea.

Bursa a crescut vineri cu 1,17%, pentru a patra şe­din­ţă consecutiv, însă pe o lichiditate în scădere. Pia­ţa a avansat în ultima săp­tămână cu 2,55%, investitorii în­cer­când să reacţioneze la evoluţia con­sem­nată de pieţele externe, după tem­pe­rarea temerilor privind posibila extin­dere a crizei europene a creditelor în alte state ale zonei euro în pofida acor­dului de finanţare externă pregătit de UE şi FMI pentru Irlanda.

Raportat la nivelul de la finalul săp­tă­mânii anterioare, indicele BET a câş­ti­gat 2,33%, iar indicele BET-FI, al titlu­rilor celor cinci SIF-uri, a avansat cu 1%.

Alin Brendea consideră că piaţa locală este influenţată în primul rând de faptul că sunt puţine companii listate şi că lichiditatea este redusă. "Din păcate rolul principal al bursei, de a finanţa idei co­recte şi profitabile de afaceri, nu a fost niciodată îndeplinit. Acest lucru este deter­minat atât de emitenţi, care nu au simţit în bursă o alternativă confortabilă de finanţare, cât şi de investitorii ro­mâni, atraşi în principal

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 10 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°