Nea Costică lucrează fluierând şi câte 12 ore pe zi, în principal în perioada de dinaintea sărbătorilor pascale.
Pasionat de meserie şi scârbit de sistem. Acestea sunt cuvintele cu care nea Costică îşi începe caracterizarea. Nu şi-o ascunde. „Cum să nu te saturi când ştii ce-ai fost odată şi ce-ai ajuns acum? În tinereţe, oamenii veneau la mine ca la doctor: pe bază de programare. Acum îmi calcă pragul doar la urgenţă, când trebuie să-şi cârpească vreo ţoală, şi aia la mâna a doua“, povesteşte bătrânul.
50 de lei salariu
Zilele şi le petrece în mijlocul unui maldăr de haine, pedalând la maşina de cusut. Câteodată se trezeşte că vorbeşte singur. „Nu e din cauza vârstei, dar mă satur de atâtea greutăţi. Trăim de pe-o zi pe alta. Acum, dacă îmi rămâne profit 50 de lei pe lună, e minune. M-aş alege cu mai mulţi lei, dar trebuie să bag grosul în impozite“, explică unul dintre croitorii cu cea mai mare experienţă.
A fost un om elegant. Îşi aminteşte cu nostalgie de anii când îşi lucra săptămânal câte un costum de stofă, pe care îl îmbrăca seara, când lua masa la restaurant şi toate femeile întorceau capul să îi admire ţinuta. „Aveam mobila doldora de costume, lunar îmi croiam câte unul. Arătam la patru ace, cu pantalonul călcat la dungă. Nu purtam două zile aceeaşi piesă“, adaugă craioveanul. Situaţia sa a luat o întorsătură în anii 1990, când clienţii au început să rărească.
„De atunci nu mi-am mai permis să mă înnoiesc nici măcar o dată pe an. Port vechituri, pe care le spăl şi le cos până ajung zdrenţe. Acum mă gândesc ce să mănânc, nicidecum la ce să mai pun pe mine“, mărturiseşte croitorul.
„Ne plecăm în faţa tâlharilor“
Deşi spune că această meserie i se potriveşte ca o mănuşă, recunoaşte că ar urma altă cale, dacă ar putea. „Dacă s-ar întoarce timpul, nu m-aş face muncitor, m-aş apuca de furat.