Agentia Nationala de Integritate (ANI) a transmis, marti, un comunicat oficial in care anunta ca a sesizat Directia Nationala Anticoruptie (DNA) cu privire la savarsirea infractiunii de conflict de interese de catre fostul ministru al Muncii Ioan Botis. Inspectorii de integritate solicita DNA si cercetarea unor posibile fapte de coruptie savarsite de alte trei persoane, intre care si sotia fostului ministru, in legatura cu proiectul "Sansa la demnitate" derulat de Asociatia "Parteneriat Euroactiv" Bistrita si finantat din fonduri UE.
"Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat din oficiu la data de 19.04.2011, cu privire la posibila nerespectare de catre domnul BOTIS IOAN NELU, in perioada exercitarii mandatului de Ministru al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (03.09.2010 - 20.04.2011), a regimului juridic al conflictelor de interese", mentioneaza comunicatul ANI, care arata ca, in urma verificarilor efectuate, inspectorii de integritate au dispus sesizarea DNA.
De asemenea, ANI a sesizat DNA in legatura cu posibile fapte de coruptie savarsite de STOIAN DORIN RADU, in calitate de reprezentant al Asociatiei "Parteneriat Euroactiv" Bistrita, MAGDA CARMEN DIANA, manager al proiectului "Sansa la demnitate" desfasurat de Asociatia "Parteneriat Euroactiv", si BOTIS LIGIA ADINA, sotia lui IOAN-NELU BOTIS, in calitate de expert de tip A in cadrul proiectului "Sansa la demnitate", respectiv in calitatea de asociat unic si administrator al SC Mobil Construct SRL.
ANI a mai constatat ca exista "elemente privind posibila incalcare a prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (...) de catre SC Mobil Construct SRL", firma detinuta de sotii Botis, si a dispus sesizarea ANAF.
Inspectorii ANI sustin ca sunt indicii temeinice ca fostul ministru al Muncii, IOAN NELU BOTIS, ar fi savarsit infractiunea de conflict