O groapă comună a fost identificată la Periprava, în care se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici de la colonia de muncă, fiind identificate deja câteva schelete care au fost deshumate, a declarat miercuri preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, conform Mediafax.
"Există indicii serioase că a fost identificată o groapă comună, în care se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici care au decedat la colonia de muncă de la Periprava. Această operaţiune a fost începută luni şi se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni. Există deja câteva schelete care au fost deshumate şi pentru care există toate indiciile că aparţin Coloniei de muncă de la Periprava", a spus preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
IICCMER a solicitat, miercuri, Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de torţionar prezentat, după Alexandru Vişinescu.
Citeşte şi Cine este al doilea torţionar pentru care IICCMER cere urmărirea penală pentru genocid
Andrei Muraru a precizat că în urma investigaţiilor făcute de reprezentanţii institutului au fost identificate mai multe probe ce indică faptul că, în perioada în care colonelul Ion Ficior (85 de ani) a îndeplinit funcţia de comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, respectiv 1958-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, fiind înfometaţi şi bătuţi.
Ion Ficior a introdus la Colonia de muncă Periprava un regim de detenţie abuziv, represiv, discreţionar împotriva deţinuţilor politici, consideraţi atunci o ameninţare la adresa noului regim, a mai spus Muraru.
Acesta a precizat că au fost strânse documente care arată că în perioada în care la