Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va organiza concursuri pentru numirea directorilor celor 42 de centre judeţene ale instituţiei, atribuţiile aferente funcţiei fiind suplimentate, iar actualii directori trebuie să fie examinaţi din nou pentru a-şi păstra postul.
Directorul general al APIA, Dan Gherghelaş, a afirmat că centrele judeţene vor avea personalitate juridică, acest lucru fiind consfinţit printr-o ordonanţă de urgenţă, iar directorii vor deveni directori executivi şi ordonatori terţiari de credite, având atribuţii suplimentare. Astfel, trebuie să treacă printr-o nouă examinare pentru a rămâne directori. Au fost trimise preavize pe 21 aprilie şi urmează să fie organizate concursuri pentru ocuparea posturilor, la care pot participa şi actualii directori. El nu a precizat când vor fi organizate concursurile.
„Preavizul este de 30 de zile, iar interimatul va fi asigurat tot de actualii directori. Nu ştim încă dacă putem lansa anunţul în timpul perioadei lor de preaviz, asta urmează să stabilim. Dacă se poate vom lansa anunţul, iar concursul va avea loc imediat după expirarea preavizului, ca să scăpăm de incertitudine, mai ales că în această perioadă există o mare încărcătură în ceea ce priveşte activitatea APIA”, a mai spus Gherghelaş.
Legea de funcţionare a APIA a fost modificată printr-o Ordonanţă de Guvern emisă anul trecut şi aprobată prin lege în acest an. Centrele judeţene vor putea, potrivit noilor prevederi legislative, să organizeze licitaţii, iar instituţia va putea angaja sezonieri, pentru perioadele mai aglomerate. Modificările vin în contextul în care APIA derulează campania de depunere a cererilor pentru subvenţia UE aferentă anului 2008 şi realizează şi plăţile pentru anul trecut. De la 1 mai a început şi depunerea cererilor pentru subvenţiile din zootehnie. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultur