Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Mai puţin de jumătate dintre români se declară patrioţi. Câţi se consideră descurcăreţi, generoşi sau cârcotaşi

Publicat in Gandul, miercuri 7 decembrie 2011 ·

Nici jumătate dintre români nu spun despre ei că sunt patrioţi, dar cred că sunt ospitalieri, descurcăreţi, generoşi, harnici şi cârcotaşi, expresiile care îi descriu cel mai bine fiind "A face haz de necaz" şi "Să moară şi capra vecinului" rezultă dintr-un studiu remis, miercuri, agenţiei Mediafax.

Studiul "Patriotismul la români" arată că doar 41 la sută pot spune despre ei ca sunt patrioţi, la nivel declarativ, cei mai patrioţi fiind românii din Banat (unde 60 lasută se pot caracteriza în acest mod) şi din Muntenia (50 la sută).

Doar opt la sută dintre cei care au fost întrebaţi pot spune că pe români îi defineşte expresia "Sunt mândru că sunt român", iar 18 la sută au fost de acord ca românii sunt caracterizaţi prin zicala "Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în ţara mea".

"Tinerii între 20 şi 24 de ani sunt cel mai puţin patrioţi (doar 30 la sută putându-se descrie astfel). În acelaşi timp, cei mai în vârstă (între 50 şi 59 de ani) declară în mai mare măsură că se consideră patrioţi (48 la sută). Este de observat şi faptul că persoanele cu venit scăzut se încadrează mai puţin în această categorie decât persoanele cu venit ridicat (32 la sută în cazul celor cu venit sub 1.200 de lei în comparaţie cu 50 la sută pentru cei cu venituri peste 3.000 de lei)", se arată în studiu.

"A face haz de necaz" - expresia care ne defineşte

Pentru cei mai mulţi români patriotismul înseamnă pur şi simplu a-ţi iubi ţara necondiţionat, patru din zece persoane fiind de acord cu acest lucru, o treime cred că patriotismul se referă la respectul pe care îl ai pentru strămoşi, în timp ce un sfert spun că patriotismul se referă la faptul ca românii sunt deranjaţi atunci când imaginea ţării lor este denigrată în străinătate.

Doar patru la sută cred că patriotismul se referă la conştientizarea beneficiilor pe care ţi le oferă ţara în care locuieşti. @N_P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 59 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 58 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°