Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii arădeni își iau joburi de vară din pasiune sau pentru a căpăta experiență

Publicat in Adevarul, vineri 16 iulie 2010 ·

Cu gândul la viitor și la opțiunile pe care le are, Marc Lucian Balașiu, un tânăr arădean care nu a împlinit încă 17 ani, a decis să-și sacrifice ultima vacanță de vară din viața sa de elev în favoarea unui job sezonier.

Astfel s-a angajat de la începutul lunii iunie la un restaurant din Arad, pentru o normă de șase ore pe zi, cinci zile pe săptămână.

”Am decis să mă angajez pentru a căpăta experiență. În plus, la o viitoare angajare, existența unui loc de muncă anterior, a experienței, aduce doar avantaje. Un alt motiv este acela că mă pregătesc de o facultate în afara țării și astfel de preocupări sunt appreciate dincolo”, explică tânărul arădean.

A absolvit clasa a XI-a la unul dintre cele mai bune licee din oraș, Elena Ghiba Birta și spune că mai are doar o colegă de clasă care să aibă un job de vară. Recunoaște că a fost impulsionat și de mama sa să-și găsească un job pe perioada vacanței, ”ca să nu piardă vremea”.

Nu și-a propus ca salariul câștigat să îl investească în ceva anume ci doar să-și asigure banii de buzunar și să pună ceva deoparte pentru clasa a XII-a când știe că vor fi destule cheltuieli. Cât privește regretele, spune că nu îi pare rău defel să lucreze și chiar dacă acum îi invidiază pe colegii săi care pleacă în vacanțe sau stau la ștrand toată ziua, la începutul lunii spetembrie e pregătit să își ofere și el o vacanță.

Pictează camere pentru copii

Cerasela Ciorba a absolvit în acest an Liceul de Artă Sabin Drăgoi și se pregătește să urmeze facultatea de design din cadrul UAV Arad. În timpul liber pictează camera pentru copii cu personaje de poveste. ”Am făcut camere cu Tom și Jerry, sau cu Bamby, cu Mickey Mouse. Depinde de ce dorește fiecare. Lucrez în principal la cunoștințe și sunt angajamente temporare”, explică tânăra.

Acesta primește între 50 și 100 de lei pentru un personaj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 8 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°