Mai erau câteva ore până în anul 1974. La răscrucea anilor, oamenii sunt veseli, iar la mesele lor bogate se închină pahare pentru fericire. şi totuşi, în ziua ultimă a anului trecut, plutonierul Traian Giurgiu, şeful postului de miliţie din Măierişte, judeţul Sălaj, era supărat. Pe la ora 11:00 venise la post Floarea Ihos, o femeie trecută de prima tinereţe, îndeobşte veselă şi vorbăreaţă. Venise, de data aceasta, plângând, implorându-l pe subofiţer s-o ajute să-şi găsească bărbatul.
S-a îmbătat aseară şi de atunci nu-l mai găsesc, se căina femeia. Cine ştie unde s-o fi dus... O fi îngheţat undeva, ca Nuţu lui Neli, şi-mi rămân copiii fără tată... Că ştiţi, când bea, e rău, nu ştie ce face. Oare ce Dumnezeu să mă fac?
Era spuneam ultima zi a anului 1973. Plutonierul Traian Giurgiu ar fi dorit să se lungească clipele, îl chinuia obsedant fiecare minut scurs. A trecut şi el pe la cunoscuţii lui Vasile Ihos, aşa cum trecuse şi soţia celui dispărut. N-a aflat nimic. S-a interesat dacă nu cumva pe Vasile îl văzuse cineva plecând din sat. S-a dus, pe urmă, acasă la Floarea Ihos. Femeia era abătută. Plângea pe o margine de pat, cu gândurile aiurea. Plutonierul Traian Giurgiu n-a găsit atunci cuvinte de consolare. Împreună cu sergenţii-majori Gheorghe Puşcaş şi Pavel Tolaş a cercetat fiecare încăpere, dar nimic nu le-a reţinut atenţia în mod deosebit. Au ieşit, apoi, în curte. Oblonul fântânii era deschis.
Giurgiu s-a uitat în fântână, nu se vedea nimic. A luminat adâncul şi ceea ce a zărit l-a făcut să se cutremure. În hăul fântânii zăcea Vasile Ihos.
Nu e sinucidere Vasile Ihos fusese un om liniştit. Uneori, e adevărat, se oprea mai mult la bufetul din comună, împreună cu vecinii şi cu prietenii. Niciodată însă nu făcuse scandal. Pe cei trei copii îi crescuse cu dragoste. Cel mai mare însă, Viorel, a apucat-o pe drumuri greşite. La 18 ani furas
