Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru persoane rănite din cauza unui şofer neatent

Publicat in Adevarul, miercuri 22 mai 2013 ·

Patru persoane au ajuns miercuri la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în municipiu.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13,00, la intersecţia străzilor Cicero cu C.D. Ionescu. Un autoturism care circula regulamentar pe Cicero dinspre satul Magheru a fost lovit de un microbuz, care nu a respectat semnificaţia indicatorului „Stop”.

„Auzi un zgomot puternic din apartament, eram în casă. Ăsta cu microbuzul venea dinspre Schela, de la aeroport, iar autoturismul venea de la Magheru. Fiind drumul bun vin cu viteză, microbul nu stătu la Stop şi se ciocniră”, spuse un locatar din zonă. De altfel, mai mulţi severineni care locuiesc în acest cartier spun că după reabilitarea străzii Cicero, în zonă se petrec foarte multe accidente de circulaţie. „Înainte şoferii circulau cu viteză mică fiindcă trebuiau să evite gropile. Acum gonesc ca nebunii”, spune un alt severinean.

În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat în trotuarul de pe marginea drumului şi numai un noroc a făcut ca în acel moment să nu fie un trecător în zonă. Vehiculul a suferit avarii grave.

Din accident au rezultat patru victime, care au fost preluate de ambulanţă cu mai multe traumatisme şi leziuni.

Poliţia Rutieră efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Şoferul vinovat a rămas fără permis şi va răspunde penal pentru vătămare corporală.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 12 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum 28 minute
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

România va fi reprezentată şi la yachting la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum 28 minute
România va fi reprezentată la JO Paris 2024 şi la yachting. Ebru Bolat s-a calificat la ultimul turneu care a împărţit biletele olimpice, de la Hyeres, Franţa. La clasa Ylca 6, Ebru a terminat pe locul 1, asigurându-şi participarea la JO. Ea a strân

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 3 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°