Pe 1 martie, un spectacol de patru ore, transmis în direct, va readuce în prim-plan cele mai emoţionante momente din cele 15 ediţii ale Cerbului de Aur de până acum. Interpreţi, câştigători de-a lungul timpului ai Festivalului Cerbul de Aur, concurenţi, prezentatori, regizori vor trasa, din studioul 3 al TVR, istoria Cerbului de Aur, de la alb-negru la color. Telespectatorii vor avea o misiune specială: să aleagă cel mai îndrăgit cântec românesc în interpretarea unui concurent străin, participant la Cerb.
Prin televoting, telespectatorii vor putea alege dintre următoarele melodii: Să nu-mi iei niciodată dragostea (interpretată de Mike Peterson din Olanda), Let Me Try (interpretă Pam din Malta), Nu-ţi spun adio (Garret Wall din Spania), Ionel, Ionelule (cântată de Jojo a Gogo din Franţa), Vin’ la mama de mă cere (Jyleen, Elveţia), Iarna (Urban Tale din Finlanda), Sufletul meu (Vanessa Quai, Vanuatu), Deschideţi poarta soarelui (Trie Utami, din Indonezia, câştigătoare a trofeului Cerbul de Aur 1992), Îţi mulţumesc (Linda, Italia, cea care a plecat cu trofeul în 2005), Beiju la la (interpretă Giulia Nahmany, Israel). Melodia E vremea întrebărilor va fi interpretată de Eliane Saint, din Elveţia, care a participat la ediţia 1971.
Realizatorul de televiziune Ioan Grigorescu este unul dintre iniţiatorii Festivalului, actorii Stela Popescu şi Iurie Darie au fost primii prezentatori, iar scriitorul Dinu Săraru a coordonat biroul de presă la primele sale patru ediţii (1968-1971). Sunt doar câteva dintre informaţiile de culise pe care le veţi afla din dialogul celor trei prezentatori (Ruxandra Gheorghe, Dan Teodorescu şi Horia Moculescu) cu invitaţii de sâmbătă seară.
Constantin Drăghici, Margareta Pâslaru, Luminiţa Dobrescu, Doina Spătaru, Mihaela Mihai, Corina Chiriac, Monica Anghel, Narcisa Suciu, Proconsul, Luminiţa Anghel, Paula Seling, Andra, Mălina O