La doar câteva luni de la prima ediţie, echipa care organizează festivalul Electric Castle în Bonţida anunţă azi primele detalii ale ediţiei de anul viitor: când are loc şi cine sunt primii invitaţi.
Foreign Beggars, Dub Pistols, Oliver Koletzki și Wilkinson sunt primele nume anunțate de organizatori, astăzi. Festivalul „crește" la cinci scene și patru zile, iar abonamentele promoționale au fost puse astăzi în vânzare.
Cea de-a doua ediție a Festivalului Electric Castle se va desfășura timp de 4 zile, în perioada 19-22 iunie 2014, la Castelul Banffy din Bonțida, sub deviza „Bigger / Stronger / Better", unde organizatorii anunță că vor concerta peste o sută de artiști. Festivalul se extinde și cu o scenă nouă.
„Am fost încurajați de reacțiile extraordinare venite după prima ediție, așa că încercăm să ridicăm standardul și mai mult vara viitoare", spune Teodor Negrea, reprezentantul Boiler Events, organizatorul festivalului. "Creștem numărul de artiști la peste o sută, extindem perioada cu încă o zi și vom avea o scenă în plus, exclusiv pentru dub-reggae. Alături de cei de la Transylvania Trust, care gestionează lucrările de renovare a Castelului Banffy, ne dorim să punem cât mai mult în valoare acest adevărat Versailles al Transilvaniei".
Primele nume anunțate pentru cea de-a doua ediție sunt Wilkinson, Foreign Beggars, Oliver Koletzki și Dub Pistols.
Wilkinson, una dintre cele mai „proaspete" figuri ale muzicii electronice britanice, este axat mai mult pe producții drum & bass și are în palmares numeroase audiții la BBC Radio 1. În 28 octombrie, Wilkinson își lansează primul album, la Ram Records: „Lazers Not Included".
Foreign Beggars, nume cu rezonanță în rândul iubitorilor de hip-hop și dubstep, este una dintre cele mai apreciate exponente ale curentului ce îmbină frazarea specifică hip-hop-ului cu beat-urile de dubstep și