Trei cazuri de orbire
Cand, in urma cu cateva zile, tanarul ministru de finante Ionut Popescu a starnit un imens val de comentarii prin simpla sa referire la o eventuala crestere a TVA-ului, n-am crezut ca este cazul sa ma alatur corului care il ingramadise, napadise si maruntise pe ministru. Oricat m-ar fi nemultumit, personal chiar, o asemenea masura, am tacut malc. Evident si explicit, bugetul tarii avea probleme. Un buget facut de altii. Un buget care, de o maniera sau alta, trebuia sa se regleze din mers prin solutii de necesitate.
Asadar, nu m-am inversunat impotriva lui Ionut Popescu.
In schimb, cand a intrat in scena domnul ministru Barbu cu cea mai nefericita, cinica si – scuze – imbecila initiativa guvernamentala de la chemarea minerilor incoace, primul lucru la care m-am putut gandi a fost: bine, se doreste caderea guvernului, interventia ministrului pedist Gheorghe Barbu vrea sa zoreasca lucrurile, dar oare nu s-ar fi gasit si o alta smecherie care sa provoace picajul necesar declansarii anticipatelor? Unde mai pui ca indemanatecul ministru al muncii si protectiei sociale reusea in mod sigur sa zboare dintr-o lovitura si cel putin 15 procente din sufragiul popular, pe un fond de umor negru parca desprins din peripetiile familiei Adams.
Graba cu care Emil Boc, proaspat presedinte al PD, dar totusi primar si nu coleg de cabinet al zurliului, s-a delimitat de iresponsabilitatile debitate senin de Barbu Gheorghe, repetent politic, m-a convins ca nu fusese vorba decat de o initiativa personala a barbului, initiative despre care indraznesc sa-mi exprim parerea ca va avea consecinte ORL, adica ii va iesi pe nas. Iar daca intram in zona diagnosticului oftalmologic si despre domnul Ionut Popescu am putea banui ca are nevoie de ochelari cu una, maxim doua dioptrii (adica un fleac), barbul are sigur un glaucom avansat si n
