După ce preşedintele Medvedev a anunţat la Deauville că Rusia susţine îndepărtarea de la putere a lui Gaddafi, Franţa şi SUA s-au declarat dispuse să ajute Moscova în combaterea insurgenţei islamice din Caucazul de nord. Liderul acesteia, Doku Umarov susţine că revoltele arabe şi insurgenţa militanţilor islamişti din Caucazul de Nord împărtăşesc ţelul comun al răspândirii legii islamice în lume. Extinderea Primăverii Arabe în Caucazul de nord ar putea destabiliza nu doar Rusia, ci şi întreaga Asie Centrală.
Articol din FP România nr. 22 (mai/ iunie 2011), apărută pe 16 mai.
Vezi şi: "Primăvara arabă" îşi caută loc şi în Caucaz
Valul de revolte din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu (Tunisia, Egipt, Yemen, Iordania, Bahrain, Libia, Siria) este al doilea din lumea arabă, după cel din 1916, al cărui obiectiv a fost obţinerea independenţei faţă de Imperiul Otoman. La scară globală, probabil va fi denumit, retrospectiv, al patrulea val de democratizare – din moment ce valul care a cuprins Peninsula Iberică, America Latină şi Europa de Est (1974-1991) este considerat a fi, urmând formula lui Samuel Huntington, cel de al treilea.
Democraţia originală
Experienţa Europei de Est arată că între caracterul negociat al revoluţiilor şi consolidarea procedurală ulterioară a democraţiei - sub aspectele domniei legii, responsabilităţii, caracterului participativ şi modului de desfăşurare al alegerilor - există o corelaţie care nu poate fi ignorată. Acolo unde „revoluţia negociată” a fost încheiată cu succes, a avut loc şi o stabilizare relativă a democraţiei. Acolo unde modelul nu s-a putut aplica sau a eşuat, a avut loc o democratizare imperfectă, marcată de poticneli şi reculuri semnificative.
Aşa după cum arăt în lucrarea mea "Originile şi tipologia revoluţiilor est-europene", una din „lecţiile” globale majore ale revoluţiilor est-europen