Viaţa deţinutului condamnat la 16 ani pentru complicitate la omor este asemănătoare multor infractori, dar şi foarte diferită. Andrei Grigoriu învinge regimul de detenţie prin pictură, dar s-a şi căsătorit "în captivitate".

PROFIL

Născut: 15 iunie 1984

Studii: Şcoala profesională

Carieră: Instalator

Familie: Căsătorit

Aproape orice deţinut pe care îl întrebi cum a ajuns la puşcărie spune că a fost condamnat pe nedrept şi este nevinovat. Andrei Grigoriu nu face asta, recunoaşte că a greşit şi este mai degrabă cu gândul la ziua eliberării pentru a merge la soţia sa, cu care s-a căsătorit în detenţie. Povestea lui Grigoriu a început în urmă cu 27 de ani. Când mama sa era încă însărcinată, tatăl a plecat în armată şi nu s-a mai întors. „Până la 5- 6 luni m-a crescut mama, iar apoi bunica din judeţul Iaşi. Când a venit momentul să încep şcoala m-am întors în Timişoara”, povesteşte tânărul. Încă de mic Andrei şi-a descoperit talentul pentru desen, iar la terminarea clasei a VIII-a a vrut să dea la Liceul de Arte Plastice, dar a renunţat de lene. „Trebuia să fac un curs de vreo trei săptămâni şi mai apoi să dau nişte teste. De lene nu m-am dus la acel curs. Am fost copil. Am rămas la Şcoala Profesională de Instalatori”, a mai spus deţinutul.

Complice la crimă

După terminarea şcolii, tânărul s-a angajat ca ospătar la Hotel Continental, iar mai târziu la o firmă de echipamente pentru aer condiţionat. A intrat într-un anturaj nepotrivit, iar o crimă a celui mai bun prieten l-a băgat la puşcărie. „Un foarte bun prieten al meu avea nişte datorii. S-a iscat o ceartă, ca multe altele, iar prietenul meu a scos cuţitul şi l-a înjunghiat. A fost o chestie de câteva secunde. Eu am fost condamnat pentru complicitate şi tăinuire. Dacă sunam imediat la poliţie, eram liber acum”, a mai spus tânărul. „Aveam 19 ani. No