Deşi a fost dată în judecată de asociaţia de proprietari, femeia nu-şi face însă nici o grijă. Nu şi-a intabulat apartamentul în care locuieşte şi nu poate fi executată silit
Datorii la întreţinere de 32.000 de lei. Atât a adunat o braşoveancă în cei 14 ani de când nu şi-a achitat restanţele la întreţinere. În acest timp, toţi locatarii din cele 520 de apartamente ale asociaţiei au de suferit. Femeia este fost ofiţer MApN şi nu şi-a achitat întreţinerea din 1999. Nu recunoaşte că face parte din asociaţia de proprietari, în ciuda faptului că în toţi aceşti ani a beneficiat de servicii şi utilităţi exact ca orice alt locatar. De anul trecut, i-a fost sistată căldura şi apa caldă, iar vecinii spun că nici curent electric nu mai are de mai bine de zece ani. Din 1999 şi până în 2010 a acumulat datorii şi penalizări de aproape 18.000 de lei, restanţe ce i-au fost prescrise după intrarea în vigoare a Codului Civil din noiembrie 2011.
Deşi parte din pierderi au fost suportate din fondul de rulment al asociaţiei, aceasta a fost la rândul ei chemată în instanţă de furnizorii de utilităţi. „Au fost şi perioade când Tetkronul, de exemplu, a sistat furnizarea de căldură sau apă caldă. În cazul apei calde, chiar şi o lună, chiar şi două luni, mai ales pe timpul verii este frecventă sistarea apei calde. În cazul căldurii, ne-au oprit-o şi o săptămână, chiar şi două săptămâni, chiar la început de iarnă. Mai mult de atât, Tetkronul a dat în mai multe rânduri în judecată asociaţia pentru neplata facturilor. Şi exact sumele pentru care Tektronul ne-a dat în judecată se regăseau în aceste datorii pe care le are această locatar”, a explicat Toma Meliton (foto), preşedinte Asociaţia de Proprietari „Brânduşelor 55”.
Şi alţi vecini îi urmează „exemplul”
Din anul 2010, femeia a mai adunat creanţe de încă 14.000 de lei. Cu toate acestea, femeia stă l