De două decenii, preocupată de propria sa creştere, o redacţie performantă – şi care s-a încăpăţânat să-şi îmbunătăţească fără încetare performanţele – scoate pe piaţă „Jurnalul Naţional”. Un ziar preocupat de creşterea ţării.

Vremurile au fost, în tot acest timp, grele. Acum sunt şi mai grele. Presa scrisă întâmpină mult mai mult decât concurenţa mediilor electronice. Se bate cu sărăcia. Populaţia are venituri mici şi, în consecinţă, cititorii de ziar sunt tot mai puţini. Tot mai mulţi, înainte de a cumpăra un ziar, se întreabă dacă le mai rămân bani de pâine. Iar dezorganizarea difuzării dă presei scrise lovitură după lovitură. Într-o ţară în care jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural… ziarele nu ajung la ţară.

Dacă, în anii din urmă, „Jurnalul Naţional” şi-a păstrat încă masa critică de cititori, explicaţia este una singură: redacţia nu a acceptat compromisuri calitative. Bătălia nu se dă pur şi simplu pentru vânzarea ziarului prin alunecări pe panta conţinutului comercial, ci pentru un ziar care să răspundă la marile întrebări ale acestui timp. De altfel, în rubricile economice ale ziarului găsim sinteza unei întrebări esenţiale: „Cum vrem să trăim şi ce facem pentru a ieşi din zona lanternei roşii a nivelului de trai?”… O întrebare ce nu este niciodată despărţită, oricât ar fi ea de „sectorială”, de globalismul actual. Şi ale căror răspunsuri, legate firesc de nevoia societăţii noastre de a obţine avantaje competitive, nu sunt niciodată despărţite de o realitate esenţială: nevoia de mai multă educaţie.

Trăim într-o ţară în care milioane de oameni, apăsaţi de necazuri zilnice, de teama de şomaj şi de grija că într-o zi nu vor mai putea să facă faţă diferenţei enorme dintre salarii şi preţuri, dintre venituri în general şi preţuri, nici nu vor şi nici nu mai pot să privească mai departe de „acum”. Şi, în consecinţă, educaţia nu-şi