Când copilul face primii paşi explodează strigătele de bucurie ale familiei. E mare sărbătoare şi părinţii deschid sticlele de şampanie. Stau părinţii cu ochii în maximă atenţie, să sesizeze primii paşi. E o zi de bucurie, precum cea când odrasla a spus primul cuvânt, nu întâmplător prima vorbă fiind „mama”. Ei bine, când trebuie cu adevărat să se impacienteze părinţii că întârzie mersul odraslei? Explică aspecte importante profesor doctor Mihai Jianu de la Spitalul de pediatrie „Grigore Alexandrescu”.
Copilul e normal să înceapă a merge până la un an sau un an şi două luni. Dacă se depăşeşte acest termen copilul trebuie să fie consultat de medici, deoarece s-ar putea să existe probleme. Dar spaimele părinţilor nu se opresc la întârzierea mersului. Se sperie familia şi că prichindelul merge cu vârfurile spre interior. În realitate nu este o boală, ci un viciu de mers, prin abducţie. De la sine, ca reflex, acest mers cu laba piciorului spre interior şi la cel drept şi la cel stâng, se corectează. Picioarele se orientează spre axa normală, spre înainte. Ca atare, nefiind vorba de o boală, nu trebuie pus ghips şi nici nu e cazul să fie purtate ghete ortopedice. Un alt motiv de îngrijorare apare din faptul că micuţul merge pe vârfuri, merge ţopăit.
Nici acesta nu înseamnă o boală, este tot un viciu de mers, care se remediază de la sine. Unii însă au un defect, o boală numită varus equin şi trebuie să intervină ortopezii. De fapt, în aceste necazuri, trebuie să fie găsite explicaţia că mersul, ca şi vorbitul, porneşte din creier. Copilul a stat chircit cu picioruşele în burtica mamei nouă luni, apoi a stat pe spate patru-cinci luni şi, firesc, creierul va comanda mersul în mod normal, de la sine, după un timp. Copilaşul trebuie lăsat să meargă prin casă desculţ, cu ciorăpei sau cu botoşei moi, iar afară el să fie încălţat cu pantofi
