Lumea se schimbă sub ochii noştri, dar aici, la porţile Orientului, nici că băgăm de seamă. Riscăm să rămânem decuplaţi de la evoluţiile globale şi europene, ceea ce ne va arunca, din nou, într-un no man’s land în care nu există decât sărăcie cronică şi corupţie. Mai grav este că românii par să se îndrepte cu voioşie şi entuziasm spre propriul faliment.

Premierul Victor Ponta i-a acuzat de „prostie sau ticăloşie“ pe analiştii care susţin că „România se duce spre Rusia sau Kazahstan“ şi a susţinut că obiectivele enunţate de preşedintele Băsescu în discursul din parlament – stat de drept, adoptarea monedei euro şi aderarea la spaţiul Schengen –, precum şi menţinerea axelor de politică externă – integrarea în UE, menţinerea în NATO şi parteneriatul strategic cu Statele Unite – reprezintă obiective fundamentale pe care Guvernul le susţine „în totalitate“. Nu este prima oară când domnul Ponta spune una şi face cu totul altceva sau când face declaraţii de-a dreptul scandaloase gen „dacă ştiam că aderarea la UE vine cu DNA şi ANI şi cu mai puţini bani poate ne mai gândeam“, dar suntem dispuşi să îi acordăm prezumţia de bună-credinţă, dar nu pentru că Ponta ar fi avut o prestaţie guvernamentală care să îndemne la optimism ci pentru motivul simplu că rezultatele se vor vedea foarte repede, în răstimp de numai câţiva ani, când se va putea observa cu ochiul liber dacă angajamentele au fost respectate şi obiectivele au fost urmărite sau nu de guvern.

Criza financiară şi economică mondială a izbucnit în 2008 şi, de atunci, lumea s-a schimbat într-un ritm rapid şi nu neapărat în bine. Sub administraţia lui Barack Obama, politica americană a cunoscut o răsturnare a priorităţilor şi o întoarcere spre sine care a lăsat planeta un loc mult mai impredictibil şi mai periculos. Tentativa iniţială de abordare „multipolară“ a problemelor globale prin intermediul aşa numitul