O prejudecată curentă este aceea că guvernarea (încă) în exerciţiu ar fi o emanaţie a Pieţei Universităţii. Asta pentru că zaiafetul din decembrie 2004 s-a ţinut în vecinătatea acestui areal încărcat cuatâtea semnificaţii postdecembriste.
O prejudecată curentă este aceea că guvernarea (încă) în exerciţiu ar fi o emanaţie a Pieţei Universităţii. Asta pentru că zaiafetul din decembrie 2004 s-a ţinut în vecinătatea acestui areal încărcat cuatâtea semnificaţii postdecembriste.
În realitate, banchetul portocaliilor s-a ţinut în faţa Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale”, lângă statuia şi sub privirile ocrotitoare ale lui Nenea Iancu. (Între timp, statuia a fost mutată în alt loc, dar asta nu schimbă lucrurile.) Această împrejurare face ca tot ce zic şi fac marionetele, păpuşarii şi sforariifarsei politicianiste care se joacă sub ochii noştri să arate ca ieşind de sub mantaua lui Caragiale.
Så ne talmåcim. Unu: nu îşi trimit cele două Palate“Telegrame”, care mai de care mai ameninţătoare? De genul: “Pentru ultima oară repetăm ordinul privitor la (...). Dacă până mâine dimineaţă n-avem raportul dvs., veţi fi considerat ca demisionat”. Doi: nu apare o “damă bună” la televiziune pentru a da în vileag o (altă) scrisoare pierdută, a premierului, către venerabilul nostru prezident?; “Dama bună” care aşteaptă, cu sufletul la gură, prilejul să se pronunţe precum Coana Joiţica: “Eşti un om rău... mi-ai dovedit-o. Eu sunt o femeie bună... am să ţi-o dovedesc. Acum sunt fericită... Puţin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău şi n-ai putut. Nu ţi-a ajutat Dumnezeu, pentru că eşti rău; şi pentru că eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu tot bună ca şi până acum”. Trei: nu avemurmaşi, societari şi civici, ai lui Pristanda, gata la orice gest prezidenţial să aclame: “Curat constituţional! Muzica! Muzica!”. Patru: nu vine, la tribună, clona lui Na