Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Câţi ani din speranţa de viaţă recâştigi dacă te laşi de fumat până la 40 de ani

Publicat in Gandul, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Persoanele care renunţă la fumat până la vârsta de 40 de ani vor reduce semnificativ riscul unei morţi premature, potrivit unui studiu recent citat de Washington Post.

În timp ce oamenii care continuă să fumeze pierd un deceniu din speranţa de viaţă, cei care renunţă între 35 şi 44 de ani recuperează nouă ani din acest deceniu. Beneficii există, însă, şi pentu cei care renunţă la fumat mai târziu în viaţă. Spre exemplu, persoanele care devin nefumătoare între 45 şi 54 de ani recuperează şase ani din deceniul „fumat”, pe când cei cu vârste între 55 şi 64 vor recupera doar patru ani.

Specialiştii susţin că durata medie de viaţă a tinerilor care renunţă la ţigară până la 35 de ani nu va fi redusă aproape deloc, cei zece ani fiind recâştigaţi în totalitate.

Coordonatorul cercetării susţine că acesta nu este un motiv care să îi încurajeze pe tineri să fumeze până la 40 de ani, fără teama de consecinţe. Ei riscă oricum să se îmbolnăvească de cancer pulmonar ori de alte afecţiuni respiratorii, risc care persistă ani de zile de la stingerea ultimei ţigări.

„Problemele pulmonare cauzate de consumul ţigărilor se vindecă mult mai greu; riscul cancerului la plămâni nu dispare, aşa cum nu dispare nici riscul celorlalte boli respiratorii. Totuşi, şansele unui atac de cord sau stop cardiac dispar aproape în întregime”, a explicat coordonatorul studiului, Prabhat Jha.

Cu toate că cercetarea, efectuată între 1997 şi 2004, aduce şi veşti bune pentru cei dispuşi să se lase de fumat, ea le reaminteşte tuturor câte pericole implică acest studiu. Spre exemplu, rata decesului printre fumătorii incluşi în studiu a fost de trei ori mai mare faţă de cea a nefumătorilor.

De asemenea, puţini fumători au ajuns la 80 de ani: 38% dintre femei şi 26% dintre bărbaţi, precizează sursa.

(Maria Neagu)

Persoanele care renunţă la fumat până la v

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 45 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 30 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 46 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 20 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°