Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazăre

Publicat in Romania Libera, vineri 12 octombrie 2012 ·

Exhibiţionismul de papagal este semnul mai mult decât evident că în cel puţin una dintre laturile personalităţii sale rămân suficiente elemente de psihanalizat. Unic în cazul său, însă, rămâne faptul că reuşeşte să îşi intersecteze în chip eficient pornirile de mahala cu calculele reci de care s-a servit în presă, afaceri şi politică şi care l-au urcat în poziţia de stăpân al unui întreg judeţ şi de baron local cu o influenţă incontestabilă la vârful aparatului central al statului.

Radu Mazăre, peştele-pescar de pe falimentarul litoral românesc, este un personaj veritabil în felul său care merită - vrem, nu vrem - toată atenţia. Într-o exprimare pretenţioasă, s-ar putea zice că este arhetipul împlinirii „visului românesc", al reuşitei în plan personal şi profesional la care, din păcate, prea mulţi concetăţeni cu o perspectivă distorsionată asupra ideii de succes încă aspiră, chiar dacă unii se feresc să o şi recunoască în mod explicit.

Evoluţia lui Radu Mazăre, de la momentul 1990 până în 2012, oglindeşte fidel involuţia statului român, iar în succesul său financiar şi politic se poate uşor ghici insuccesul unei întregi societăţi, în care timp de peste două decenii valorile s-au scufundat cot la cot cu instituţiile.

Nu-i vorbă, personaje excentrice precum Mazăre apar peste tot în lume, nu doar în România, dar ceea ce separă la un moment dat apele este faptul că, în România, spre deosebire de statele civilizate, oameni precum Radu Mazăre au posibilitatea să ajungă în faţă şi, mai mult decât atât, să se menţină timp îndelungat în prim-plan.

De la el de-acolo, din Constanţa sau Rio, cel mai fotomodel dintre primari a demonstrat ani de zile că poate aduce la ordin orice premier sau ministru de la Bucureşti a cărui carieră politică atârnă de firul subţire al imposturii.

Modul în care îi disciplinează pe oficialii de rang înalt ai statului rom

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 30 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 3 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 4 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

VIDEO Kylian Mbappe a înscris la ultimul său meci pe Parc des Princes, dar PSG a pierdut

HotNews acum 2 ore
PSG nu va mai juca pe teren propriu în acest final de sezon, astfel că partida cu Toulouse a fost ultima pentru Kylian Mbappe pe Parc des Princes. La fel ca FCSB (0-1 vs CFR Cluj), PSG a fost învinsă pe teren (scor 1-3), dar la finalul meciului a pr

Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României

Mediafax acum 23 minute
Astfel, spectatorii care vor asista la cele două partide, pe Stadionul Municipal Sibiu, sunt obligaţi să se comporte în conformitate cu legislaţia românească. Încălcarea regulilor poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului,

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum o ora
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 2 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°