Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unităţile de învătământ din Sectorul 1, pregătite să primească elevii

Publicat in Adevarul, luni 2 septembrie 2013 ·

Primăria Sectorului 1 a anunţat că unităţile şcolare de pe raza sectorului sunt pregătite, în mare parte, de primirea elevilor în acest an. În acest moment, lucrările de reparaţii la unităţile de învăţământ sunt finalizate în proporţie de 90%.

Reprezentanţii Primăriei au spus că, în acest moment, cei care vor începe anul şcolar vor învăţa în clădiri sigure şi moderne, având la dispoziţie o ofertă educaţională diversă şi atractivă. În prezent, 90% din lucrările de reparaţii de la şcolile, grădiniţele şi liceele din sector sunt finalizate, urmând ca restul să se încheie până pe 10 septembrie.

„Asigur comunitatea din Sectorul 1 că noul an şcolar va debuta în cele mai bune condiţii la toate unităţile de învăţământ aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1. Şi când spun cele mai bune condiţii mă refer atât la calitatea actului educaţional, cât şi la siguranţa elevilor şi a clădirilor unde aceştia învaţă”, a declarat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Copiii au locul asigurat la grădiniţă

Reprezentaţii autorităţii locale au anunţat că micuţii care vor începe grădiniţa în această toamnă au un loc asigurat, iar până vara viitoare, peste 400 de noi locuri vor fi create. De asemenea, la mai multe grădiniţe din sector se lucrează pentru extinderea şi modernizarea acestora.

Copiii care urmează să devină elevi vor avea de anul viitor spaţii de joacă specifice vârstei lor, iar prin programul „Siguranţă în unităţile de învăţământ preuniversitar“, clădirile care găzduiesc şcoli, licee sau grădiniţe vor fi dotate cu instalaţii antidescărcări electrice până la sfârşitul acestui an.

De asemenea, programul presupune dotarea unităţilor de învăţământ cu prize de pământ pentru instalaţii electrice, prize protejate cu siguranţe diferenţiale şi dispozitive de protecţie la scurtcircuite, precum şi dotarea, acolo unde este necesar, cu instalaţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°