Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzbunarea lui Ghenosu, victimele dezbrăcate în pielea goală. „Îmi dai 30.000 de euro sau primeşti trei gloanţe!”

Publicat in Adevarul, vineri 26 august 2011 · ·

Una din victimele interlopului Florin- Nicolae Ghinea, zis Ghenosu, a povestit procuorilor DIICOT amănunte înfiorătoare despre modul în care a fost pedepsit de aceştia.

Ion R. din Târgovişte a povestit că totul a pornit de la plata taxelor de protecţie, cerută de interlopi. „Primele probleme cu membri gupării Ghenosu le-am avut în luna aprilie 2009 când am fost căutat de Măiceanu Vasile Tiberiu, Şerban Viorel, zis Călin, ambii finii lui Ghenosu, Mierloiu Petre ş.a. care mi-au spus că l-am deranjat pe Ghenosu, care îi spuneau Şeri sau Naşu şi pe Stan Alin Dragoş, zis Alin Rudaru şi că trebuie să le plătesc taxă de protecţie 1.000 de euro". Refuzul justificat al părţii vătămate de a plăti aceşti bani a fost urmat de solicitarea unei dobânzi la suma pretins datorată, bani pe care membri grupării au încarcat să îi obţină prin acte de agresiune.

Victima bătută cu bâtele

Ghenosu a intervenit personal pentru a obţine aceşti bani. „Măiceanu mi-a spus că trebuie să mai plătesc 1.500 euro spunându-mi că banii trebuie să îi dau lui Naşu arătând spre Ghenosu care era cu noi la masă. Am fost ameninţat că voi fi bătut sau îmi vor lua maşina şi de frică am început să plâng, dar nu au înţeles că nu am de unde şi mi-au spus să fac tâlhării, să fur, să fac ce cred eu, altfel dacă nu le dau banii iese rău."

Deşi Ion R. a plătit o parte din sumele pretinse, dobânzile la aceste sume au crescut cea ce au determinat imposibilitatea victimei de a mai plăti vreo sumă. În această conjunctură membri grupului infracţional organizat au recurs la acte de violenţă : „La câteva secunde am fost înconjurat de Roman Vasile, zis Purice, Danezu, Tănase, Cobianu Ionuţ, zis Nas, toţi săgeţi ale lui Ghenosu, care m-au luat la bătaie cu bâtele" -conmform declaraţiei victimei.

Răpit de pe stradă

Aceste acte agresive exercitate de membri reţelei de tip criminal condusă de Gh

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°