Ce fel de clasic al literaturii române este consilierul Curţii de Apel din Liov ( Lemberg, Lvov) Ion Budai-Deleanu ( 1760-1829)? Deşi aflat la începutul marii noastre poezii culte, profilul său continuă a ieşi din umbră.
Foarte şcolitul ardelean a ales în mod voluntar şi conştient să facă altceva decât viersuire folclorică. Îl "divulgă" una din vocile de comentatori, glasuri tot ale sale, ale căror observaţii sunt înghesuite la piciorul paginii, cu literă mică, de-a lungul întregii Ţiganiade. Identitatea scriptică în cauză semnalează că poetul ( numit de ea "poeticul"): "care-i unul din prietenii mei, au vrut să aducă în limba noastră un feliu de poesie noao, precum se află la italieni şi la alte neamuri". Diferenţa este subliniată cu insistenţă: "şi fiind că la noi până acum puţin au fost obicinuite alte stihuri afară de cele de obşte, ce le numim viersuri şi s-au obicinuit la cântece de doru lelii şi de frunză verde şi ca de aceste".
Mă tulbură ideea că, la începutul secolului XIX, poezia română se desprindea încă, anevoios, din folclor. Sigur este faptul că Budai-Deleanu a datat cu precizie când anume a considerat terminată târzia sa epopee, superioară multora din modelele europene ( pe care el însuşi le-a pomenit): 18 martie 1812. Ca şi cum toate aceste "împrejurări scripturare" n-ar fi fost de ajuns, soarta manuscrisului ( darul postum al poetului către literatura română, din îndepărtatul său Liov, unde autorul s-a stins în 1820) avea să fie halucinant de potrivnică. Ţiganiada ( în prima ei versiune) avea să fie publicată într-o revistă puţin difuzată, abia în anii 1875-1877 trei generaţii umane mai târziu Ediţia lui Gh. Cardaş, în 1925, redă versiunea din 1812 ( cu deplorabile neglijenţe spune Al. Piru), primul ei editor critic, în 1953, fiind Jacques Byck, înainte de marea ediţie de referinţă a lui Florea Fugariu.
Ion Budai-
