Referendumul pentru Parlamentul unicameral ai alegerile prezidentiale si se vor desfasura in aceeasi zi, pe 22 noiembrie, dupa aceleasi principii electorale, a anuntat, joi, prefectul Capitalei, Mihai Atanasoaei, intr-o conferinta de presa monitorizata de Agerpres.
Prefectul a precizat ca listele electorale, sectiile de vot, stampilele si alte materiale vor fi aceleasi la referendum ca si cele stabilite pentru alegerile prezidentiale.
In schimb, prefectul Capitalei a spus ca la fiecare sectie de votare vor exista trei urne de vot - una pentru prezidentiale si alte doua pentru referendum, in care se vor introduce separat cele doua buletine de vot tiparite, fiecare avand cate o intrebare.
Buletinele de vot pentru referendum acestea vor fi tiparite in doua culori, negru si respectiv albastru, fiecare culoare corespunzatoare uneia dintre cele doua intrebari. La fel, urnele pentru referendum vor fi vopsite in doua culori.
BEC a decis ca "introducerea unui buletin de vot in alta urna decat cea special destinata nu atrage nulitatea acestuia".
"La referendum nu va exista Biroul Electoral Municipal si de aceea organizarea alegerilor prezidentiale se va face la fel ca referendumul. Ele vor coincide. Vom avea aceleasi liste, sectii sau stampile de vot. Transportul buletinelor de vot se va face si el unitar, atat pentru alegeri, cat si pentru referendum", a afirmat Atanasoaei.
Referindu-se la datele tehnice ale scrutinului din 22 noiembrie, prefectul municipiului Bucuresti a spus ca vor exista in Capitala 1.256 sectii de votare, din care 1.222 vor fi permanente si 34 speciale.
In sectiile speciale vor fi montate si cate o camera web, care va fi conectata la un calculator, cu scopul de a stoca pe un CD sau stick informatiile din ziua votarii. Aceste informatii se vor transmite la Birourile Electo