Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta îi dă replica lui Băsescu: Eu chiar vreau anticipate, ca să nu mai intre nimeni de la PDL

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 ianuarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a comentat astăzi, la Iași, oferta lui Traian Băsescu de a demisiona "împreună cu cei 588 de parlamentari", dacă USL dorește alegeri parlamentare anticipate.

"Înseamnă că nu demisionează. Eu demisionez, şi domnul Antonescu demisionează. Să văd cum demisionează cei de la PDL şi PP-DD. Eu chiar vreau alegeri parlamentare, ca să nu mai intre nimeni de la PDL, toţi ăştia care au luat locul doi. Traian Băsescu a jucat tenis", a declarat premierul, conform realitatea.net. "Sunt convins că, discutând mai puţin inflamat, o sa vedem dacă e mai bine ca România să stea 6 luni în campanie anul viitor sau mai puţin. Mizez pe raţiune, chiar dacă vine un pic mai târziu".

Președintele PSD a luat peste picior reacția democrat-liberalilor față de propunerea inițială a USL, de comasare a alegerilor europarlamentare de anul viitor cu cele prezidențiale, ceea ce ar implica devansarea acestora din urmă. "Au sărit toţi de la PDL că nu e bine, să ne zică ei când e bine", a spus Ponta, ironic. Emil Boc: Parlamentarii PDL, dispuși să demisioneze

Premierul a adăugat că și el, şi Crin Antonescu sunt de acord cu alegerile parlamentare anticipate, dacă Traian Băsescu îi convinge pe parlamentarii PDL să demisioneze.

"Trei motive pentru comasare"

Ponta a detaliat și motivele pentru care a venit cu propuberea comasării alegerilor în 2014. "Am cel puţin trei motive pentru care am propus, eu, nu domnul Crin Antonescu, această comasare", a declarat el, conform Agerpres. "Preşedintele Traian Băsescu nu va candida la alegerile prezidenţiale, pentru că nu mai are voie. Anul viitor, alegerile europarlamentare nu pot fi schimbate ca dată, şi pentru mine şi miniştrii care avem zi de zi treburile ţării, să nu ai şase luni de campanie electorală este un lucru bun pentru ţară în acest context. Mai este un al treilea lucru, pentru că eu gândesc pe termen lung, în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 57 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 24 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°