Coloana vertebrală este stâlpul de rezistenţă al arhitecturii sistemului osos şi muscular, care, la rândul lor, asigură posibilitatea dispunerii organelor. Activitatea noastră nu ar fi posibilă fără buna funcţionare a acestei structuri extrem de interesante. Dacă un artist ar fi sculptat o coloană vertebrală, iar aceasta nu ar fi fost cunoscută de oameni, cu siguranţă că opera sa ar fi fost extrem de apreciată. Însă Constantin Brâncuşi (1876–1957) a realizat celebra operă „Coloana Infinitului“, actual restaurată şi atent îngrijită într-unul din parcurile din Târgu Jiu. Gustav Eiffel (1832–1923), când a conceput turnul ce-i poartă numele, s-a inspirat din principiile anatomiei organismului, ale sistemului osos. Trebuie să recunoaştem că întotdeauna creaţiile naturale au în sine legile perfecţiunii, iar conceptul de „perfecţiune“, chiar dacă are limite, ne trimite cu gândul către ideea de lucru bine făcut. „Coloana Infinitului“ are o semnificaţie spirituală (deschiderea perspectivei către orizonturi nemărginite), o „substanţă vitală“ cu valoare deosebită. Prin analogie, putem spune că, în interiorul coloanei vertebrale, există o structură cu valoare funcţională absolută. În canalul rahidian (format prin suprapunerea vertebrelor anterior şi a arcurilor vertebrale posterior), de la vertebra C1 la vertebra L2 se află măduva spinării, substanţa nervoasă care participă la nenumărate activităţi ale organismului. În substanţa cenuşie a măduvei spinării se află centrii nervoşi ai unor „programe automate de acţiune“, reflexele. Ele pot fi: somatice (simple, cum ar fi reflexul miotactic – contracţia bruscă a unui muşchi, ca răspuns la întinderea tendonului său, ori reflexul nociceptiv – retragerea bruscă a unui membru din faţa unui stimul nociv; reflexe complexe, de postură, locomoţie, scărpinat etc.) şi vegetative. Reflexele spinale vegetative gestionează activit