Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Groapa care te aruncă pe contrasens (VIDEO)

Publicat in Adevarul, marți 2 martie 2010 · ·

„Adevărul de Seară“ şi Europa FM caută cele mai mari cratere din oraş, iar la finalul campaniei va fi întocmit un top al primelor zece. În următoarele zece zile vom trece în revistă cele mai periculoase gropi din Iaşi. Cititorii pot semnala găurile din asfalt la adresa gropi@adevarul.ro.

Miile de gropi din asfaltul Iaşiului le fac viaţa amară şoferilor. Una dintre cele mai periculoase găuri se găseşte pe Şoseaua Naţională, o arteră cu o singură bandă pe fiecare sens de mers.

Şanţ de 2 metri lungime

Pe una dintre ele zace de câţiva ani o groapă care depăşeşte doi metri în lungime, 85 de centimetri lăţime şi 12 centimetri adâncime. Singura cale prin care şoferii o pot evita este să intre pe contrasens.

În cazul în care din sens invers vin una sau mai multe maşini, cei mai mulţi conducători auto sunt nevoiţi să ia groapa din plin.

Pericol de accidente

Există însă şi câţiva şoferi care preferă să-şi menajeze maşinile şi opresc în faţa gropii până pot trece pe contrasens. „De cel puţin doi ani intru în groapa asta. În fiecare an a fost plombată, dar după fiecare iarnă apare din nou, din ce în ce mai mare. Sunt multe gropi adânci pe strada asta, dar felul în care este plasată spărtura asta poate să ducă la incidente rutiere“, a declarat Gelu Onofrei, care a explicat că groapa din zonă provoacă manevre periculoase ale şoferilor.

„Nu trece zi în care să nu aud claxoane. Şoferii care nu cunosc bine strada vin lansaţi, văd groapa târziu şi încearcă să evite în ultimul moment, ajungând în faţa celor care vin regulamentar de pe contrasens“, a încheiat Gelu Onofrei.

Vezi cât de greu se evită groapa de pe Şoseaua Naţională

Ieşenii vor străzi fără gropi

Contribuabilii au depus în jur de 55 de sugestii privind investiţiile care ar trebui derulate din bugetul de peste 750.000 de milioane de lei anunţa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°